Cum a ajuns vaccinarea să readucă narațiuni-zombie și goana după panglica tăiată. Plus: Nu poți fi și în Guvern, și în Opoziție Interviu

Cum a ajuns vaccinarea să readucă narațiuni-zombie și goana după panglica tăiată. Plus: Nu poți fi și în Guvern, și în Opoziție <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

Discuția despre privilegiile pe care vaccinarea le-a scos la iveală, odată cu devoalarea centrelor pentru anumite categorii, e importantă, dar ea nu trebuie amestecată cu narațiunile-zombie, de tipul „revin securiștii” sau „agenții 007 de la Lehiu Gară”.

În egală măsură, pentru autorități ar trebui să fie mai puțin important cine spune primul că a tăiat panglica, arogându-și reușita, cât mai degrabă corectarea eroilor și restabilirea încrederii oamenilor atât în instituții, cât și în vaccinul care e singura soluție de ieșire din pandemie, spune Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA și expert în analiza și combaterea dezinformării. Totodată, este consilier onorific pe probleme de comunicare al președintelui CNCAV.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Vaccinarea trece printr-un moment de dublă criză: așa-numita „sărire peste rând”, în urma publicării centrelor de vaccinare, și decredibilizarea Astrazeneca. Le iau pe rând. Cum arată disputa legată de centrele de vaccinare, care a repus pe agendă o temă încă traumatică pentru România: privilegiile? Nu e vorba despre număr, ci despre ideea ca familiile militarilor să fi fost vaccinate prioritar – ale medicilor, de pildă, nu.

Sunt de acord că, de la începutul campaniei de vaccinare, vorbim despre momentul cel mai dificil din punctul de vedere al credibilității, al încrederii publice.

Aș sublinia faptul că, încă de la început, campania de vaccinare s-a desfășurat într-un context de maximă vizibilitate publică (firesc), vizibilitate transformată nu de puține ori într-o adevărată ostilitate.

Motivele acestei ostilități sunt multiple: vaccinarea a „cules” toată nemulțumirea acumulată pe perioada pandemiei, nemulțumirea față de măsurile generale de gestionare a pandemiei; s-a făcut amestecul dintre comunicarea generală pe subiectul pandemiei și comunicarea pe subiectul vaccinării.

De asemenea, să ne aducem aminte că pregătirea și debutul campaniei de vaccinare s-au făcut în condiții de campanie electorală, guvern interimar, respectiv de instalare a unui nou guvern, guvern de coaliție (lunile noiembrie și decembrie).

Cei care au experiență în administrația publică centrală cred că vor fi de acord cu mine că, în aceste condiții politice, electorale, publice destul de fluctuante, campania de vaccinare a debutat bine; câteva dovezi după părerea mea inconstestabile: locul bun ocupat între celelalte țări europene din punctul de vedere al persoanelor vaccinate; aprecierile pozitive de la nivel european, inclusiv la adresa eforturilor de comunicare publică și de combatere a dezinformării; sondajele de opinie publică.

Ultimul sondaj despre care știu, cel realizat de către Strategic Thinking Group, arăta că principalele mesaje ale campaniei ajunseseră la populația generală, că focalizarea campaniei pe medici crease încredere la nivelul opiniei publice.

De exemplu, 76,6% dintre respondenți considerau că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a ne apăra față de unele boli, 62,4% declarau că au încredere în informațiile oficiale pe care le primesc despre vaccinuri; 55,2% dintre români declarau că intenționează să se vaccineze împotriva Covid-19 în cursul acestui an, în timp ce 39,4% afirmau că nu intenționează să facă acest lucru; cu precizarea că, din rândurile celor 39,4%, 49% apreciau că și-ar putea schimba opinia în viitor (ceea ce înseamnă că opinii ferme împotriva vaccinării puteau fi detectate, grosso modo, doar la 20% dintre cei chestionați).

Implicarea Armatei, a „structurilor militarizate” în campania de vaccinare a fost insistent criticată la începutul anului 2021, posibil chiar supusă unui demers de discreditare peste care poate s-a trecut prea ușor („prea multe uniforme în preajma vaccinurilor”).

După cum probabil știți, m-am pronunțat asupra acestui subiect, am încercat să explic faptul că, în analizarea acestui subiect – comunicarea despre vaccinare – s-au strecurat, cu bună știință sau nu, câteva erori/ confuzii, cum ar fi confuzia dintre comunicarea guvernamentală de criză și comunicarea publicitară, cea politică sau electorală; că au început să se intersecteze diverse interese, să se încalece diverse agende – financiare, mediatice, de ownerhip; că produsele de comunicare pe această temă nu pot fi judecate în termeni dacă ne plac sau nu, dacă sunt susceptibile de a câștiga premii sau nu, ci în termeni de adecvare, în funcție de contribuția lor la crearea unui climat de încredere, de echilibru, de empatie, siguranță. 

Iată, după părerea mea, câteva erori pe care le-am putut observa în ultimul timp:

  • eroarea de a crede că vaccinarea se va întâmpla oricum, că va fi un mega succes, că încrederea populației poate fi luată ca un lucru de la sine înțeles, că opinia publică nu trebuie ținută aproape de demers până în ultima secundă;
  • în general, eroarea de a crede că informarea și comunicarea sunt la îndemâna oricui, în condițiile în care aceste demersuri presupun documentare serioasă, experiență, analiză, nuanță, dialog instituțional și mai puțin abordări fie pripite, fie triumfaliste;
  • eroarea de a crede că dezinformarea este un subiect la care ne pricepem cu toții și că ea are de-a face doar cu narațiunile cele mai extravagante (cele legate de 5G, microcipare), pe care le putem contracara prin glumițe și animații pe Facebook, în condițiile în care dezinformarea de nouă generație înseamnă tocmai atacul sistematic la adresa încrederii publice, indiferent prin ce mijloace, prin ce narațiuni, discreditarea instituțiilor și a surselor de cunoaștere, alimentarea confuziei, a suspiciunii generalizate.

Pare că, în euforia datelor despre vaccinare din lunile ianuarie-februarie, singura preocupare valabilă a rămas „cine taie panglica”, „cine culege roadele”. 

Eu cred că un lucru pe care ar trebui să îl conștientizeze instituțiile și persoanele implicate în demersul de vaccinare, inclusiv cei care comunică pe subiect, este că victoria se obține/ se declară în ultimul moment, atunci când va fi vaccinată ultima persoană în condiții de siguranță, când pandemia va fi declarată încheiată.

Ca să nu mai spun că, în mod ideal, la finalul acestei campanii, oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în vaccinare în general, în știință în general, în capacitatea statului român și a instituțiilor sale de a duce la bun sfârșit un demers atât de complex.

Disputarea, „preemptive”, cum spun americanii, a unei victorii a cărei obținere depinde tocmai de încrederea publică, mi se pare un comportament relativ imatur. La nivelul persoanelor și instituțiilor deopotrivă.

Cred că acapararea agendei publice de către narațiuni oarecum secundare nu este de natură să stârnească încredere, să consolideze încrederea în știință, în medicină, în tehnologie, în instituții.

Discuția despre privilegii este, fără îndoială, importantă, dar cred că la fel de important este ca ea să nu capete inflexiuni retorice populiste („poporul care nu apucă să se vaccineze” vs. „elita coruptă/ privilegiată”), să nu fie amestecată cu narațiuni-zombie care revin periodic (de aici denumirea de zombie) în spațiul public („revin securiștii”, „revine comunismul”, insinuări sau nostimade despre „trese”, „acoperiți”, „statul paralel”, „agenții 007 de la Lehliu Gară”). Tocmai am citit despre termenul „hahagandă”, propaganda prin intermediul umorului, al sarcasmului și al ridiculizării.  

În sfârșit, revenind la dublă criză de încredere cu care se confruntă, în acest moment, campania de vaccinare și ținând cont și de ce am spus, că succesul va putea fi declarat, respectiv „adjudecat” în momentul în care ultima persoană s-a vaccinat în condiții de siguranță, cred că ceea ce ar trebui să preocupe mai mult în acest moment este criza de credibilitate în jurul vaccinului Astra-Zeneca, care are potențialul de a se răsfrânge asupra încrederii și în celelalte vaccinuri.

Mai ales că, în sondajul despre care am vorbit, principalul motiv care ar conserva încrederea celor hotărâți, respectiv ar schimba decizia celor nehotărâți sau sceptici este cel legat de reacțiile adverse (pentru 23,5% dintre respondenți contează „un număr foarte mic de cazuri în care administrarea vaccinului a avut efecte adverse”, în timp ce vaccinarea liderilor statelor lumii (președinți, prim-miniștri, miniștri) reprezintă motiv de încredere doar pentru 10,3%).

Prima temă de fapt e aceea a „esențialilor”, percepuți ca o categorie socială aparte. E aici o eroare de comunicare sau de strategie?

Prin prisma implicării mele în organizarea comunicării pe tema vaccinării, am urmărit această conversație, care, după cum ne amintim, a prins prima dată contur în contextul precizărilor făcute într-o emisiune TV de către președintele CNCAV, colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, că președintele României, domnul Klaus Iohannis, nu se va vaccina „primul”, ci în etapa a 2-a, conform Strategiei naționale de vaccinare.

Vă amintiți probabil adevăratul vacarm care s-a creat atunci, vacarm creat de persoane publice aflate în colțuri foarte diferite, aș spune chiar diametral opuse, ale spațiului public; talk show-uri întregi au fost dedicate doar acestui subiect, s-a vorbit despre „erori grave”, s-a cerut „pedepsirea” celor care au propus o asemenea enormitate (deși era vorba despre o strategie aprobată în CSAT); instituția prezidențială a fost atacată („Președintelui îi este frică”, „dovada că vaccinul nu e sigur”); s-au făcut afirmații cel puțin contradictorii, de genul „strategia e bună pe fond, e etică, dar, din punct de vedere publicitar, al comunicării, lucrurile sunt greșite” (ca și cum comunicarea e desprinsă de fond, de substanță și, mai grav, ca și cum comunicarea nu ar trebui să fie ea însăși etică).

Este interesant că unele dintre vocile care au atacat în mod constant acest subiect, care au făcut atmosferă în jurul lui până în momentul evenimentului de vaccinare publică a președintelui, coincid, în mare, cu cele care investesc multă energie în această narațiune a „esențialilor”.

Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă, sub această presiune mediatică (nu mică), s-ar fi luat decizia ca președintele să fie vaccinat primul; cel mai probabil ar fi început vacarmul opus, dar susținut de aceleași voci: „Președintele se bagă în față”, „s-a băgat în fața medicilor/ a poporului”.

Cei care se ocupă de managementul vaccinării, respectiv managementul comunicării, s-au aflat de multe ori în situația pe care americanii o descriu cu expresia „damned if you do it, damned if you don’t”.

O eroare de comunicare, de fapt, de exprimare în legătură cu acest subiect a fost aceea că, din grabă, din neatenție, sub presiunea intervențiilor publice, cei care conduc campania de vaccinare au vorbit despre „personal esențial”; ceea ce a creat reacții, glume, meme, rame pe Facebook („și eu sunt esențial”); cu precizarea că, în fapt, era vorba despre „vaccinarea personalului care deservește activități critice, esențiale pentru funcționarea statului și a societății” (exprimarea din Strategie).

Sper să nu mai fie nevoie să subliniez că eu nu critic în niciun fel băscălia, glumele care au fost făcute de oamenii obișnuiți pe tema „esențialilor” care se vaccinează, mai ales că știm că suntem un popor foarte glumeț, cu apetit crescut pentru bancuri, glume, ironii. Dar cred că este o diferență între aceste manifestări și instrumentalizarea acestei teme de către voci proeminente ale spațiului public, aflate în poziții de decizie, deci de maximă responsabilitate.

În sfârșit, dacă tot e să vorbim despre comunicare, strategie, încredere publică, e bine să ne preocupe și aspecte precum: schimbarea, de plano, a unui curs de acțiune (policy change) odată cu schimbarea Guvernului; reflexul de a considera că orice guvernare trebuie să înceapă de la zero; graba de a face lucrurile diferit, doar de dragul de a ieși cumva în evidență; contrazicerile la nivelul autorităților, al celor responsabili.

Sub aceste tentații, se pot strecura erori ale căror efecte, în planul credibilității publice despre care vorbim insistent în acest interviu, pot fi costisitoare.

Amintesc doar comunicatul Ministerului Sănătății care certifica oficial diagonosticul de paralizie facială periferică pentru doctorița de 32 de ani de la Râmnicu Vâlcea, pentru a infirma, a doua zi, acest diagnostic.       

Cum arată damage control-ul făcut de autorități? Am văzut Corpul de Control trimis la Ministerul Sănătății, ministrul Apărării a anunțat că aceste centre ale Armatei se deschid și pentru vaccinarea populației „obișnuite”. Cum corectezi o percepție?

Subiectul bazei de date date publicității este în curs de derulare, așa încât m-aș limita, mai ales prin prisma zonei de cunoaștere, la aspectele confruntării retorice, a bătăliei pentru interpretare.

În primul rând, aș spune că, dacă acceptăm ideea de „damage control” al autorităților, este ca și cum cei care au publicat baza de date nu ar fi, ei înșiși, tot autorități, tot reprezentanți ai autorităților.

Victimizarea unor autorități în raport cu alte autorități, discursul de tip opoziție în momentul în care ești la guvernare, lupta reprezentanților statului cu „statul paralel” sunt fenomene cu care România s-a tot confruntat în ultimii 10-15 ani, cu consecințe în planul încrederii publice.

Baza de date nu a fost dată publicității de către un hacker (apropo, am putea face un exercțiu de imaginație despre cum ar fi evoluat discuția publică dacă datele din RENV ar fi fost date publicității de către o sursă anonimă, de pe un server cu un IP localizat într-o țară din afara spațiului euro-atlantic, sau de pe vreun site obscur, cu extensie neobișnuită).

În al doilea rând, este vorba despre o confruntare retorică (derulată, repet, chiar între autorități, nu între autorități și alți actori) între cadrajul „transparenței” și cadrajul „responsabilității”, al „comportamentului instituțional”.

Nu pot estima, în acest moment, care dintre cadraje va ieși victorios. Ceea ce spun este că ar fi păcat ca ideea generoasă și extrem de utilă a transparenței în guvernare, ideea de date deschise, să fie instrumentalizată în bătălia politică/ publică.

Cred că este important ca această confruntare retorică să nu contamineze și mai mult spațiul public românesc de afecțiuni precum: populismul, polarizarea, discursul binar („noi vs. ei”), discursul moralizator („buni și răi”, „alb și negru”, „îngeri” și „demoni”). Mai ales că, nu de puține ori, astfel de urme retorice sunt lăsate de campanii de dezinformare derulate de actori ostili, campanii documentate ca atare în analizele de specialitate.  

În al treilea rând, percepția privind „vaccinare paralelă”, în cazul în care s-a instalat, poate fi corectată prin bună credință și prin sinceritate în comunicarea publică și, mai ales, prin acțiuni concrete.

Știu că experiențele personale nu pot fi extrapolate, dar am luat contact cu mulți oameni care, după ce s-au vaccinat efectiv, și-au exprimat mirarea „de unde ideea că e haos în centrele de vaccinare, din moment ce experiența mea a fost una extrem de plăcută?”.

Cred că mesajul celor care au în responsabilitate managementul campaniei de vaccinare trebuie să se axeze pe prezentarea tuturor noutăților științifice care apar, a tuturor dovezilor de natură științifică, medicală, din partea organismelor științifice aflate dincolo de orice dubiu.

Este important ca aceiași responsabili să dea dovadă de răbdare, de empatie și de seriozitate, să explice pe toate canalelele posibile măsurile luate, rațiunile care au stat la baza lor; să evite demonizările, etichetările, linșajele publice, ridiculizarea preocupărilor publice, oricât de extravagante ar părea; să evite competiția, cursa pentru a prinde microfonul sau like-ul sau share-ul de pe Facebook.

Ca orice lucru pe lumea aceasta, cred că echilibrul, cumpătarea, modestia, dovezile de bună credință și de bun simț sunt cei mai puternici aliați.    

A doua parte a crizei e legată de vaccinul AstraZeneca. Vaccinarea cu serul dezvoltat de Oxford a fost oprită în câteva state, România a carantinat dozele dintr-un lot asupra căruia planează îndoieli. Cum am ajuns aici, la decredibilizarea unui vaccin atât de necesar?

Iarăși, subiectul este în derulare, așa încât, și aici, mă voi limita la câteva lucruri în legătură cu care pot exprima opinii relativ bine conturate, fără teama de a greși prea mult.

Aș spune că, în fundalul campaniei de vaccinare, încă din momentele de pregătire ale acesteia, când vorbeam doar despre vaccinuri candidate, s-a derulat un adevărat război (nu cred că termenul este exagerat) sau, dacă vreți un termen mai soft, o confruntare de natură geopolitică, politică, financiară, comercială, informațională și de prestigiu.

Este, de fapt, caracteristica acestei pandemii, faptul că, din primele momente, un eveniment de natură strict medicală s-a politizat, în fapt, s-a geopolitizat rapid.

Nu cred că ar trebui să fie o surpriză faptul că fiecare actor geopolitic important implicat în această confruntare a căutat să își protejeze vaccinurile pe care a reușit să le producă; la fel cum, revenind la subiectul de ansamblu al pandemiei, fiecare actor a căutat, încă de la început, să instrumentalizeze (în engleză termenul este puțin mai explicit, „to weaponize”) tot ce putea fi instrumentalizat (de aici, termeni spectaculoși precum „diplomația măștilor”, „războiul ventilatoarelor”, „geopolitica vaccinurilor”).

În sfârșit, cred că este în primul rând responsabilitatea companiei producătoare să contribuie, prin investigații amănunțite și analize serioase, la restabilirea credibilității vaccinului aflat acum în lumina reflectoarelor.

Anunțurile Agenției Europene a Medicamentului trebuie și ele urmărite cu atenție și insistent comunicate tuturor categoriilor de public (de la cel specializat până la publicul larg).

Revenind la situațiile analizate pe larg în prima parte a interviului, polarizarea, politizarea, personalizarea, victimizarea sunt inamici ai demersului de credibilizare/ recredibilizare, în timp ce onestitatea, empatia, dialogul, apelurile la solidaritate pot contribui la menținerea, respectiv recâștigarea încrederii.      

Ați identificat fake news-urile privind vaccinarea care au efect în România?

Am studiat în mod constant narațiunile asociate demersurilor de dezinformare, de creare a confuziei și a haosului informațional pe toată durata pandemiei.

O scurtă analiză a infodemiei, așa cum s-a manifestat și continuă să se manifeste și în România, indică o remarcabilă stabilitate a narațiunilor dominante pe toată durata pandemiei, cu un moment de reviriment, nu foarte surprinzător, de altfel, în contextul campaniei de vaccinare. Conform analizelor mele, narațiunile predilecte în contextul vaccinării sunt următoarele:

  1. „plandemie”/ „mascaradă”; asistăm la „mascarada vaccinului”, vaccinul este „fabricat”/ „fals”, deoarece se adresează unei probleme false sau întreținute artificial; evenimentele de vaccinare publică sunt, și ele, înscenate, există o mascaradă a vaccinului, personalitățile publice se vaccinează „cu un ser diferit”, sau „cu o seringă goală”, vaccinul este fals deoarece virusul „nu a fost secvențializat în laborator”, „este doar un virus” sau, pentru a o lua de la capăt, „pur și simplu nu există”;
  2. „conspirație globală”; pandemia este o acțiune organizată/ planificată a „ocultei mondiale” ( „Big Pharma”, „Bill Gates”, „masonii”, „guvernul mondial”); vaccinarea este motivată de punerea în aplicare a unei agende a răului („experiment în masă”, „experiment asupra umanității”, „genocid”);
  3. „dictatură medicală” (încălcarea drepturilor și libertăților, extinderea nepermisă a autorității statului); acceptarea vaccinării echivalează cu resemnarea în fața acestei noi dictaturi; persoanele care iau această decizie sunt etichetate drept „cobai”, „iobagi”, „slugi”, „oi”, „vite”, „zombies”, sau pur și simplu „proști”; respingerea vaccinării echivalează cu „o nouă revoluție”, „retragerea în munți”, „rezistența în fața statului abuziv și oprimant”, cu „lupta cu statul paralel”; încadrările retorice ale acestei narațiuni constante pe toată perioada pandemiei au devenit din ce în ce mai dramatice în contextul vaccinării: „apartheid sanitar”, „lagăre de concentrare”, „terorism”, „experimente făcute pe oameni în lagărele naziste”;
  4.  micro-ciparea populației/ supravegherea în masă/ controlul totalitar cu ajutorul tehnologiei;  în spațiul cultural românesc, narațiunea „vaccinul cu ajutorul căruia se implantează tehnologia 9G” a fost amplificată și prin apelul la retorica pseudo-religioasă: pe lângă faptul că ar conține cip cu tehnologia 5-6-9G, vaccinul ar introduce „pecetea satanică”, „semnul fiarei”, „lucrătura diavolului”;
  5.  „efectele adverse grave” și „decesele ascunse de autoritățile criminale” – temă aflată în ascensiune, dar cu serioase manifestări anterioare (virusul ar produce sterilitate, paralizii, leucemie).

Întrebarea mai amplă e cine scoate profit din decredibilizarea vaccinării în Uniunea Europeană. În statele UE AstraZeneca e pusă la îndoială – în Germania sunt stocuri nefolosite -, deși vaccinul acesta e folosit la scară largă și cu rezultate bune în Marea Britanie. Între timp, Ungaria folosește ser rusesc și chinezesc. Putem identifica o campanie de manipulare aici?

Există deja o amplă documentare cu privire la acest război geopolitic al vaccinurilor, un exemplu recent fiind un articol publicat pe 7 martie de Wall Street Journal.

Este vorba despre o bătălie a percepțiilor, a cadrajelor, a interpretărilor; supra-abundența informațională creată de noul ecosistem informațional digitalizat și platformizat crește complexitatea deja crescută a fenomenului; autoritățile medicale, științifice, de cunoaștere sunt luate cu asalt de surse de pseudo-cunoaștere, foarte vocale și cu o extraordinară capacitate de a capta și de a răstălmăci preocupările publice, emoțiile, anxietățile publice.

Calculele lui Viktor Orban în UE, unde vaccinarea are un moment de criză. Între timp, România imunizează pe două rânduri Interviu video  

Așa cum am spus, este vorba despre o confruntare pe multiple planuri – geopolitic, financiar, comercial, informațional, de prestigiu.

Este, dacă vreți, o uriașă confruntare privind sfârșitul pandemiei: cine va fi declarat învingător, respectiv învins. Iarăși, revenind la câteodată excesiv de modestele preocupări ale spațiului public românesc, cred că ar trebui să devenim cu toții conștienți de faptul că lumea se schimbă din rădăcini, au loc transformări radicale, revoluții științifice, tehnologice, de model economic, de organizare socială.

Mi-ar plăcea ca, analizând și dezbătând aceste subiecte, spațiul public românesc să mai renunțe la provincialism, să se conecteze la dezbaterea globală, să propună răspunsuri adaptate contextului local, modalități de întâmpinare a lumii care va lua naștere după pandemie.


Jurnaliștii SpotMedia au obținut un „Exclusiv” pentru tine. Or s-o facă și mâine. Dă-ne un like, să te anunțăm. 👇 Mulțumim.