Alertă MAE: Germania paralizată de o grevă în transporturi. Sindicatele vor cel puțin 650 de euro în plus la salariu

Alertă MAE: Germania paralizată de o grevă în transporturi. Sindicatele vor cel puțin 650 de euro în plus la salariu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

MAE informează că vineri, în intervalul orar 3.00-11.00, va fi organizată o grevă de avertisment la nivel federal, care va afecta serviciile feroviare regionale și pe distanțe lungi, operate de Deutsche Bahn.

Sindicatul EVG din Germania a făcut un apel la grevă naţională în sectorul transportului.

Există probabilitatea ca transportul feroviar pe distanțe lungi să fie oprit pe tot parcursul zilei.

Greva ar urma să afecteze 50 de companii, a precizat sindicatul EVG care îi reprezintă pe angajaţii din sectorul feroviar şi al transporturilor.

ADVERTISING

EVG i-a avertizat pe navetişti că trebuie să se aştepte la întârzieri şi anulări de curse, transmite Reuters.

Inflaţia ridicată în cea mai mare economie a Europei a declanşat un val de greve în ultimele săptămâni, în condiţiile în care muncitorii au cerut salarii mai mari pentru a contracara creşterea costului vieţii.

De asemenea, sindicatul Verdi a făcut şi el un apel către angajaţii care lucrează la punctele de control de la trei aeroporturi să intre în grevă joi şi vineri. Conducerea aeroportului din Hamburg a avertizat încă de marţi că toate plecările vor fi anulate, ceea ce va afecta aproximativ 80.000 de călători.

ADVERTISING

EVG, care negociază în numele a 230.000 de muncitori, vrea să obţină o creştere salarială de 12% sau cel puţin 650 de euro mai mult pe lună.

Operatorul feroviar Deutsche Bahn a oferit o creştere salarială de 5% şi o plată unică de până la 2.500 de euro.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale reprezentanței diplomatice și oficiilor consulare din R.F. Germania:

  • Ambasada României la Berlin: +493021239555, +493021239514, +493021239516,
  • Consulatul General al României la Bonn: +492286838135; +492286838211, +492286838244; +492286838254,
  • Consulatul General al României la München: +4989553307 sau +498998106143
  • Consulatul General al României la Stuttgart: +49 711.664.86.11, +49 711.664.86.12, +49 711.664.86.13, +49 711.664.86.14, +49 711.664.86.15.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇