Agenţia Naţională Antidrog (ANA) atenţionează cu privire la apariţia unui nou tipar de consum de substanţe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc, fiind vorba de „funny gas”, un sedativ folosit în domeniul medical, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic.
ANA a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că tinerii inhalează protoxid de azot din baloane umflate cu ajutorul unui dispozitiv.
"Astfel, la petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenţii şi tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuş care degajă în interiorul balonului substanţa mai sus menţionată.
Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut şi sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor şi inodor şi este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic, dar şi în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frişcă (inhalarea acestei substanţe fiind strict interzisă)”, a anunţat Agenţia Naţională Antidrog.
Efecte negative
Sursa citată menţionează că printre efectele negative ale acestei substanţe se află:
- încetinirea timpului de reacţie a corpului uman,
- transpiraţia excesivă,
- greaţă,
- vărsături,
- ameţeală,
- oboseală,
- halucinaţii,
- distorsiuni de sunet
- pierderi de memorie.
Efectele se amplifică, dacă creşte cantitatea de gaz inhalat sau dacă se inhalează gazul prea rapid şi în combinaţie cu alcoolul.
În cazul în care, după inhalare, semnele şi simptomele sunt cele ale unei reacţii alergice (febră, frisoane, urticarie, respiraţie dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgenţă a ajutorului medical, a precizat ANA.
Agenţia Naţională Antidrog a mai transmis că atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi recomandă tinerilor şi părinţilor să se adreseze specialiştilor Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, pentru accesarea serviciilor oferite de ANA în domeniul prevenirii şi asistenţei acordate consumatorilor de droguri.
Recomandări
De asemenea, ANA face recomandări pentru adolescenţi şi părinţi.
Astfel, adolescenţii:
- să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor;
- să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei;
- să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului;
- să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi “ceva”.
De asemenea, părinţii sunt sfătuiţi:
- să îşi asculte copiii - ascultarea reprezintă primul pas pentru a îi creşte sănătos şi în siguranţă; chiar şi în situaţii foarte dificile, o legătură emoţională puternică între părinte şi copil reduce riscurile la care acesta este expus;
- să aloce, zilnic, timp şi atenţie copilului;
- să stabilească reguli clare de comportament şi consecinţe rezonabile pentru încălcarea lor.
Totodată, ANA le recomandă administratorilor şi personalului angajat din cluburi/terase baruri:
- să supravegheze cu atenţie, prin agenţii de securitate sau personalul desemnat, incinta clubului/terasei/barului;
- să nu permită accesul persoanelor în incinta clubului/terasei/barului cu substanţe psihoactive asupra lor;
- să sune la numărul unic de urgenţă 112 în cazul în care anumite persoane au probleme de sănătate şi să acorde măsuri de prim ajutor până la venirea echipajului de ambulanţă.