Funcționare și responsabile pro-Kremlin, identificate printre femeile invitate la întâlnirea lui Putin cu mamele soldaților

Funcționare și responsabile pro-Kremlin, identificate printre femeile invitate la întâlnirea lui Putin cu mamele soldaților
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vineri, la reşedinţa sa din Novo-Ogariovo, de lângă Moscova, cu un grup de mame ale celor mobilizaţi pentru a participa la războiul din Ucraina, iar unele media independente ruse au identificat printre cele 17 femei invitate funcţionare cunoscute, lidere ale unor mişcări pro-Kremlin şi chiar o deputată a partidului Rusia Unită (de guvernământ), relatează Radio Svoboda, serviciul rus al Radio Europa Liberă (RFE/RL), şi publicaţia independentă Meduza.io, cu sediul în Letonia.

„Vladimir, răspunde-ne!”. Furia rusoaicelor crește, în timp ce Putin a regizat o întâlnire cu mame ale soldaților trimiși la război (Video)

ADVERTISING

După discursul de şase minute rostit în deschidere de Vladimir Putin, transmisiunea în direct s-a încheiat, iar răspunsurile preşedintelui la întrebările adresate de presupusele mame vor fi difuzate sub formă înregistrată.

La reuniunea cu preşedintele rus nu au fost invitate reprezentantele unor cunoscute organizaţii publice din Rusia precum "Comitetul mamelor soldaţilor"şi "Consiliul mamelor şi soţiilor militarilor".

După ce le-a transmis mamelor care şi-au pierdut fiii în războiul din Ucraina că "le împărtăşeşte durerea" şi să nu ţină seama de "minciunile" despre război difuzate pe conturile de socializare şi pe internet, Putin a promis sprijin familiilor celor ucişi în războiul din Ucraina.

ADVERTISING

Canalul Telegram "Putem explica" ("Mojem obiasniti") le-a identificat în imaginile difuzate de televiziunile ruse pe unele dintre participantele la întâlnirea cu Putin: funcţionara moscovită Olga Belţeva, deputată din partea Rusiei Unite, şefa comitetului executiv al filialei din regiunea Moscova a unei mişcări pro-Kremlin, Frontul Unit Panrusesc, Iulia Belehova, reprezentanta Camerei Civice din Orehovo-Zuevo, Marina Migunova, Irina Tas-ool, şefa Departamentului pentru familie, tineret şi sport din administraţia districtului Kaa-Khem din Republica Tuva (sudul Siberiei), şi regizoarea Olesia Şighina, care filmează filme patriotice ortodoxe.

Canalul, citat de Radio Svoboda, nu precizează dacă acestea au şi fii trimişi pe frontul din Ucraina.

ADVERTISING

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat începerea unei mobilizări "parţiale" la 21 septembrie. Potrivit ministrului apărării, Serghei Şoigu, se plănuia chemarea sub arme a 300.000 de rezervişti. În cursul mobilizării, aproape din toate regiunile ruse apăreau informaţii despre încălcări ale regulilor de recrutare, precum şi despre probleme legate de aprovizionarea, echiparea şi pregătirea recruţilor.

Această întâlnire a preşedintelui rus, prima de altfel, cu mamele celor mobilizaţi a avut loc cu două zile înainte de Ziua mamei, celebrată în Rusia la 27 noiembrie.

Vladimir Putin a recunoscut că Ziua mamei va fi marcată anul acesta de un "sentiment de anxietate" şi "îngrijorare" în rândul mamelor, ale căror "gânduri vor fi la băieţii lor".

Putin şi autorităţile ruse se referă foarte rar la pierderile suferite de trupele Moscovei în Ucraina, notează AFP.

Această întâlnire cu mamele soldaţilor, fără precedent de la începutul ofensivei, survine după săptămâni de critici publicate pe reţelele de socializare de rudele bărbaţilor mobilizaţi la începutul toamnei pentru a lupta în Ucraina.

Multe soţii şi mame ale bărbaţilor încorporaţi au acuzat autorităţile că nu i-au antrenat suficient sau echipat adecvat pe cei dragi înainte de a-i trimite pe front.

Mişcarea publică "Consiliul mamelor şi soţiilor militarilor" s-a reunit într-un congres săptămâna aceasta la Moscova, după ce reprezentante ale acestei mişcări au încercat, fără succes, să se întâlnească cu conducerea Ministerului rus al Apărării încă la sfârşitul lunii septembrie.

Lidera Consiliului, Olga Ţuganova, a declarat că a observat echipe de filare urmărind-o. Media pro-Kremlin a acuzat această mişcare că încearcă să divizeze opinia publică şi a sugerat că ar fi finanţată din afara ţării, ceea ce i-ar putea atrage calificativul de "agent străin".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇