Franța se pregătește pentru restricții pe termen lung. Adunările în familie, petrecerile, barurile si restaurantele, cel mai probabil interzise multe luni de zile de acum incolo

Franța se pregătește pentru restricții pe termen lung. Adunările în familie, petrecerile, barurile si restaurantele, cel mai probabil interzise multe luni de zile de acum incolo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Va trebui „să trăim cu virusul mult timp”, spune premierul francez Jean Castex, care anunţă că lucrează la „reguli” pentru Franţa până la sosirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, relatează ediţia de sâmbătă a cotidianului francez Le Monde, citată de AFP.

„Atât timp cât nu vom avea vaccin, trebuie să oferim perspective asupra regulilor jocului”, a declarat Jean Castex, care a prezentat joi strategia până la sfârşitul lui 2020, dar lucrează de asemenea şi la perioada de după, posibil până în vară.

ADVERTISING

"Există o certitudine: adunările festive, de familie, în săli de petrecere nu se vor putea relua mult timp. De asemenea, barurile şi restaurantele, care se numără printre locurile de contaminare puternică, nu vor putea fi redeschise de la 1 decembrie, spre deosebire de magazinele de jucării, de exemplu", a detaliat el.

Joi, premierul a declarat că este posibil, dacă tendinţa de scădere uşoară a numărului de cazuri de coronavirus se confirmă, să fie luate măsuri de relaxare de la 1 decembrie "strict limitate la magazine" şi pe baza unui protocol înăsprit.

ADVERTISING

În lunile următoare, în schimb, "telemunca va continua, pe baza unui echilibru care trebuie găsit în companii pentru a se evita o situaţie de totul sau nimic", a adăugat Castex pentru Le Monde.

COVID-19: Franța raportează un număr mare de decese

Luni, laboratoarele Pfizer, din SUA, şi BioNTech, din Germania, au transmis ca vaccinul lor candidat este "eficient în proporţie de 90%" împotriva COVID-19, conform testării la scară largă a celei de-a treia faze, în derulare, ultima etapă înainte unei solicitări de omologare.

ADVERTISING

Cum funcționează vaccinul Pfizer și cum a fost testat. E mult mai bun decât cel antigripal

Ce efecte secundare are vaccinul Pfizer? Voluntarii spun că au simțit un fel de ”mahmureală severă”

Agenţia Europeană a Medicamentului lansează o procedură accelerată de aprobare a vaccinului Pfizer

Însă guvernul francez rămâne atent. "Perspectiva unui vaccin e tot mai aproape. Există proiectul Pfizer, dar şi multe altele în faza de testare. Trebuie să ne pregătim, dar să rămânem în acelaşi timp prudenţi", a spus Castex, care a dat asigurări că "a securizat deja comenzile."

"Temerea mea este că francezii nu se vor vaccina atât de mult", a subliniat el.

Conform unui sondaj Ipsos publicat în septembrie, Franţa se situează printre ţările unde intenţia de a recurge la un vaccin este printre cele mai scăzute. Astfel, numai 59% dintre francezi ar dori să se vaccineze, comparativ cu media de 74% la nivel mondial.

Conform ultimelor cifre publicate vineri de autorităţile sanitare, numărul de pacienţi bolnavi de COVID-19 aflaţi la reanimare se stabilizează în Franţa, la puţin peste 4.900.

Numărul morţilor în Franţa a atins un total de 43.892 de la începutul pandemiei. De la începutul săptămânii, numărul zilnic de decese în spital oscilează între puţin peste 300 şi puţin sub 500.

Franța: Guvernul va propune amânarea alegerilor din martie 2021 din cauza crizei Covid


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇