Steve Bannon, consilier şi aliat al fostului preşedinte american Donald Trump, s-a prezentat luni la o închisoare din nord-estul SUA, unde va executa o sentinţă de patru luni de închisoare.
El a fost condamnat pentru refuzul de a colabora cu comisia Congresului de anchetă asupra rolului jucat de Trump în asaltul din 6 ianuarie 2021 al susţinătorilor săi asupra Capitoliului, relatează AFP.
"Sunt mândru că merg astăzi la închisoare (…), dacă acesta este lucrul care trebuie făcut pentru a rezista în faţa lui Joe Biden", a spus Bannon în faţa penitenciarului din Danbury (statul Connecticut), făcând referire la actualul preşedinte democrat rival al republicanului Trump la alegerile prezidenţiale.
Steve Bannon, un mogul media de dreapta în continuare apropiat de Trump, se va afla astfel în spatele gratiilor în perioada critică a campaniei electorale premergătoare alegerilor din 5 noiembrie.
Ordinul de încarcerare împotriva lui a fost emis la începutul lunii iunie de un judecător din Washington, după ce Bannon pierduse şi ultimul apel faţă de condamnarea pentru sfidarea comisiei Congresului.
- Curtea Supremă a SUA îi acordă lui Trump o imunitate parțială în dosarul privind asaltul de la Capitoliu
- Donald Trump promite că, dacă va fi ales, îi va elibera pe cei care au luat cu asalt Capitoliul în 2021
În vârstă de 70 de ani, Steve Bannon s-a numărat printre cei peste 30 de apropiaţi ai fostului preşedinte republican convocaţi de comisia Camerei Reprezentanţilor să depună mărturie în ancheta privind asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, când susţinători ai lui Trump au atacat Congresul în timp ce acesta certifica victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale.
Bannon a fost inculpat pentru refuzul de a se prezenta în faţa acestei comisii, alcătuită majoritar din democraţi, şi de a-i transmite documente, invocând dreptul foştilor preşedinţi de a păstra confidenţiale unele documente şi discuţii.
El devine astfel al doilea oficial de rang înalt din fosta administraţie republicană care ajunge în închisoare pentru refuzul de coopera cu respectiva comisie, după Peter Navarro, fost consilier pentru comerţ al lui Trump şi care execută în prezent o sentinţă tot de patru luni de închisoare.