Au venit facturi de peste 100.000 de lei la centrul de bătrâni și copii al unei mănăstiri. Șeful ANPC nu crede că furnizorul ar fi reparat greșeala dacă nu ar fi avut control

Au venit facturi de peste 100.000 de lei la centrul de bătrâni și copii al unei mănăstiri. Șeful ANPC nu crede că furnizorul ar fi reparat greșeala dacă nu ar fi avut control

Centrul social al Mănăstirii Dumbrava din comuna Unirea din Alba a primit două facturi uriașe la gaz, în valoare totală de peste 100.000 de lei.

Situația este critică, reprezentanții mănăstirii spunând că dacă ar trebui să plătească acele facturi ar însemna pur și simplu că închid centrul în care sunt îngrijiți și bătrâni, dar și copii, potrivit Alba24.ro.

Președintele ANPC, Mihai Culeafă, a anunțat că a vorbit personal cu părintele Vasile Crișan de la Dumbrava și că a avut deja loc un control la furnizor, care a recunoscut că este o greșeală și a spus că va emite facturi noi.

ADVERTISING

”Au spus că nu au fost pregătiți, că nu au avut soft-ul pus la punct, și așa mai departe”, a spus Culeafă, la Digi24, recunoscând că nu crede că furnizorul ar fi reparat greșeala, dacă nu ar fi avut loc controlul.

El a refuzat însă să spună despre ce furnizor este vorba, motivând că încă nu s-a încheiat controlul.

Într-o intervenție separată, părintele Crișan a spus că a primit foarte multe apeluri de la autorități și inclusiv ministrul Energiei a intervenit, ceea ce îi dă încredere că situația se va rezolva.

ADVERTISING

Altfel, acesta nu ar mai putea avea grijă de bătrâni și copii, demers în care statul oricum nu contribuie. Centrul social a fost construit din donații și e menținut și întreținut în același fel. Mănăstirea face și colectă de haine și alimente de la credincioși.

”Nu ne lasă Dumnezeu, ne poartă de grijă şi avem şi oameni de suflet. Intervenția domnului ministru a fost aseară și trebuie să vadă, noi suntem asociație non-guvernamentală. Este o asociație mare, Asociația Sfânta Veronica, avem peste 200 de persoane, avem case de bătrâni, avem case de copii. Ne-a venit factura dinainte 40.781 și astăzi ne-a venit 62.500 deci un miliard.

ADVERTISING

De la stat, la casa de bătrâni nu primim absolut nimic, nici măcar un leu. Deci dacă au pensie bine, dacă nu nu. Pentru copii este această colaborare între Direcția de Asistență Socială, Consiliul Județean, unde noi avem și acreditare și avem contract.

Eu rământ stupefiat, Domnul ştie ce va fi, dar eu zic că totuşi se rezolvă pentru că am fost sunat de foarte multă lume de la autorități. Vă dați seama că dacă ar fi adevărat, pe două luni e peste un miliard, deci peste 100.000 de lei, vă puteți imagina? Acum pur și simplu a luat-o razna tot”, a spus părintele Vasile Crişan, marți seara, la RomâniaTV.

Ați primit facturi fără compensare la curent şi gaze? Iată unde puteți face contestație


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇