Elevul care și-a înjunghiat profesoara și-a premeditat gestul. Mesajul revelator de pe WhatsApp

Elevul care și-a înjunghiat profesoara și-a premeditat gestul. Mesajul revelator de pe WhatsApp

Elevul de 16 ani de la Colegiul Ion Creangă care şi-a înţepat cu cuţitul în gât profesoara de japoneză şi-a premeditat gestul, spun procurorii. Dovadă stă inclusiv un mesaj pe WhatsApp transmis colegilor cu câteva minute mai devreme de a se lansa la atac.

Chiar înainte de ora de limba japoneză, băiatul cerea cumva aprobarea colegilor pentru gestul său extrem. ”Ar merita să o omor?”, a scris el pe grupul clasei.

Ce spune Parchetul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmit cum s-au petrecut lucrurile în clasă.

"În jurul orei 12:30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din mun. București, începuse ora de predare la clasa a X-a și împărțea foile cu teste căre elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuțit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară”.

ADVERTISING

Anchetatorii au stabilit că agresorul a premeditat atacul.

„Inculpatul a premeditat săvârșirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze și s-a înarmat cu un cuțit.

Din modul în care a acționat, lovind victima cu o armă cu potențial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acțiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard.

Inculpatul a purtat și folosit un cuțit într-o instituție de învățământ, iar prin violențele exercitate asupra persoanei vătămate în fața colegilor de clasă a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând sentimente de teamă, indignare și insecuritate”, au precizat anchetatorii, într-un comunicat citat de Mediafax.

ADVERTISING

Procurorii au sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a băiatului de 16 ani.

Relatările colegilor

Antena 1 a vorbit cu colegii de clasă ai elevului şi a aflat detalii.

”I-a pus cuțitul la gât. Dumneaei s-a mișcat cumva brusc, s-a rănit”, povestește un coleg de clasă. Ulterior, potrivit tatălui unui alt elev, agresorul a rămas în clasă, nu a fugit.  

"E un băiat retras. Colegii lui acum sunt speriaţi, traumatizaţi, le e frică să mai meargă la liceu", a declarat alt elev pentru Observator.

Elena Ştefan, purtătorul de cuvânt ISMB, spune că elevii "au primit consiliere din partea consilierului şcolar al unităţii de învăţământ şi aşteptăm concluziile verificării". 

ADVERTISING

Problema este că în acest moment cuțitele nu sunt interzise explicit prin regulamentul școlar sau în Statutul Elevului. În regulament sunt cuprinse câteva lucruri periculoase, cum ar fi petardele sau spray-ul lacrimogen, însă cuțitele nu sunt menționate.

Alte reacţii

Ministrul Educației, Ligia Deca, a reacționat pe rețelele de socializare la câteva ore după incidentul din liceul Ion Creangă. Ea spune că este un eveniment regretabil și condamnă orice act de agresiune din școală. Oficial, doar anul trecut au fost peste 9.700 de acte de violenţă în şcoli.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ solicită Guvernului să intensifice măsurile de prevenire a actelor de violență în şcoli și să înăsprească legislația în vigoare privind siguranța în unitățile de învățământ.

"Am cerut – nu o dată – aprobarea unui statut al personalului din învățământ, care să prevadă și sancțiuni drastice în situații precum cea de la Colegiul Național „Ion Creangă“, însă niciun guvern nu și-a dorit și nu și-a asumat un astfel de act normativ. Avem nevoie de o legislație care să ofere pârghii angajaților să ia măsuri în astfel de cazuri. Avem nevoie de consilieri și psihologi școlari care să discute cu elevii și părinții pentru a preîntâmpina asemenea fapte”, a declarat Marius Nistor, președinte FSE „Spiru Haret“, citat de Edupedu.

O profesoară de la Colegiul Ion Creangă din Bucureşti a fost înjunghiată în zona gâtului de un elev de 16 ani, în timpul orelor de curs de miercuri. Incidentul a avut loc după prânz, în timpul unei ore de limba japoneză, la clasa a X-a. Adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore, la finalul audierilor care au durat aproape toată ziua. El e cercetat pentru tentativă la omor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇