Sacrificiu uman: O femeie a fost ucisă într-un ritual pentru liniștea sufletului unui bărbat mort

Sacrificiu uman: O femeie a fost ucisă într-un ritual pentru liniștea sufletului unui bărbat mort

Mai mulți indivizi care au decapitat o femeie într-un templu hindus au fost arestați.

Cinci bărbați au fost arestați, la aproape patru ani după descoperirea unui cadavru într-un templu hindus. Shanti Shaw, în vârstă de 64 de ani, a fost decapitată cu o macetă în 2019, după ce a vizitat templul din Guwahati, o localitate din nord-estul Indiei, relatează The Guardian.

Ancheta trena, însă în ianuarie cadavrul a fost identificat, iar polițiștii au reușit să obțină indicii care au condus la depistarea vinovaților și a altor suspecți.

ADVERTISING

"Cei cinci au plănuit uciderea femeii. În total, 12 persoane au participat", a spus marți comisarul de poliție Diganta Barah.

Acesta a relatat că liderul grupului, Pradeep Pathak, în vârstă de 52 de ani, a orchestrat crima în cadrul unui ritual care marca comemorarea morții fratelui său. "Acuzatul a crezut ca sacrificiul îi va liniști sufletul decedatului".

Pathak și alți patru bărbați au fost arestați, iar șapte complici sunt căutați de poliție.

Potrivit poliției din India, în această țară s-au înregistrat 103 cazuri de sacrificiu uman între 2014 și 2021. Uciderea unei persoane într-un ritual, având ca scop "îmbunarea" divinității, este practicată, de regulă, în zonele izolate și tribale, unde persistă credințele oculte.

ADVERTISING

Doi bărbați au fost arestați anul trecut pentru uciderea unui băiat de șase ani la New Delhi. Cei doi erau muncitori în construcții și le-au spus polițiștilor că au comis crima pentru ca zeul hindus Shiva să-i îmbogățească.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇