Un grup de elevi de gimnaziu din Mississippi a reușit să oprească în siguranță autobuzul școlar în care se aflau, după ce șoferița a leșinat la volan în urma unei crize de astm.
Autobuzul tocmai plecase de la Hancock Middle School, din localitatea Kiln, când șoferița, Leah Taylor, a suferit un atac de astm și și-a pierdut cunoștința. În vehicul se aflau copii cu vârste între 12 și 15 ani.
Primul care a intervenit a fost Jackson Casnave, un elev de 12 ani. El a observat că autobuzul începe să șerpuiască pe șosea și a prins volanul.
„Nu am avut timp să-mi procesez emoțiile. Am vrut doar să mă asigur că nimeni nu pățește nimic”, a spus el pentru Associated Press, citat de The Guardian.
Un alt elev de clasa a șasea, Darrius Clark, a încercat să ajute apăsând frâna, în timp ce autobuzul începea să prindă viteză. Cei doi au reușit să încetinească vehiculul și să îl oprească.
Între timp, sora lui Darrius, Kayleigh Clark, în vârstă de 13 ani, a sunat la 911. Ea a povestit că abia îl auzea pe operator, pentru că mulți copii țipau în autobuz.
„Eram speriată. Dar trebuia să ajut”, a spus fata.
Alți elevi au intervenit pentru a o ajuta pe șoferiță. Destiny Cornelius, de 15 ani, a observat că Leah Taylor ținea un nebulizator și l-a folosit pentru a-i acorda primul ajutor. McKenzy Finch, de 13 ani, i-a ținut capul șoferiței și a răspuns la telefonul acesteia, pentru a anunța districtul școlar ce se întâmplase.
Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au ajutat-o pe șoferiță, care și-a revenit între timp.
Elevii au fost felicitați vineri, în cadrul unei adunări organizate la școală.
„Sunt foarte mândră de ei. Nu mi-aș fi putut dori alți elevi în autobuzul meu. Îi iubesc pe fiecare dintre ei”, a spus Leah Taylor.
„Mă voi gândi mereu la cum mi-au salvat viața”, a adăugat șoferița.
