Elena Udrea a fost închisă în penitenciarul Târgşor

Elena Udrea a fost închisă în penitenciarul Târgşor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elena Udrea a fost extrădată de autoritățile bulgare și joi a fost adusă în România.

Ea a ajuns, joi seară, la Penitenciarul de Femei Târgşor, unde va ispăşi o condamnare de şase ani de închisoare, primită în dosarul „Gala Bute”.

Udrea a fost adusă în România pe la Vama Giurgiu, de unde a fost transportată de lucrătorii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) la unitatea de detenţie.

Udrea-acasa-2
Foto: Inquam Photos/George Călin

Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, pe 10 iunie, extrădarea Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată.

ADVERTISING

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

Elena Udrea va fi dusă la Penitenciarul de femei Ploieşti - Târgşorul Nou, susține Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Condiţiile sunt mult mai bune decât în azile, orfelinate şi spitale, spune președintele FSANP.

ADVERTISING