Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei (foto sus), a declarat luni cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter şi l-a desemnat preşedinte interimar pe prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber.
Khamenei a transmis în acelaşi comunicat „condoleanţe scumpului popor iranian”, a relatat agenţia oficială de presă iraniană IRNA, preluată de Reuters şi AFP.
Când un preşedinte moare în cursul mandatului, Constituţia Republicii Islamice prevede ca prim vicepreşedintele să asigure interimatul pentru o perioadă de 50 de zile, cu aprobarea liderului suprem, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat din Iran.
![Mohammed Mokhber](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2024/05/Mohammed-Mokhber.jpg)
La finalul celor 50 de zile urmează să fie organizate noi alegeri prezidenţiale.
Cele trei ramuri de guvernământ ale Iranului – puterea executivă, legislativă şi judiciară – au organizat luni o reuniune extraordinară, la care ramura executivă a fost reprezentată de prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber (foto stânga), ca urmare a decesului preşedintelui în accidentul de elicopter de duminică.
„Vom urma calea preşedintelui Raisi îndeplinindu-ne fără nicio întrerupere îndatoririle”, a declarat prim-vicepreşedintele.
Guvernul iranian a dat asigurări luni, într-un comunicat, că moartea preşedintelui Ebrahim Raisi nu va provoca nici "cea mai mică întrerupere în administrarea" Iranului, informează AFP.
"Preşedintele poporului iranian, muncitor şi neobosit, (...) şi-a sacrificat viaţa pentru naţiune", a reacţionat guvernul iranian. "Asigurăm naţiunea loială că, cu ajutorul lui Dumnezeu şi sprijinul poporului, nu va exista nici cea mai mică întrerupere în administrarea ţării", a adăugat executivul de la Teheran, la prima sa reuniune după anunţarea morţii preşedintelui Raisi.