Duma de Stat discută anularea alegerilor locale: Ar trebui să fim uniți, toți ca unul, să-l susținem pe Putin

Duma de Stat discută anularea alegerilor locale: Ar trebui să fim uniți, toți ca unul, să-l susținem pe Putin

Duma de Stat din Rusia a discutat, marți, posibilitatea anulării alegerilor locale, care ar trebui să se țină pe 11 septembrie.

Principalul motiv invocat a fost ca „toată lumea să-l susțină într-o suflare” pe Vladimir Putin pe parcursul „operațiunii militare” din Ucraina, potrivit Meduza.

„Având în vedere desfășurarea 'operațiunii militare speciale', chiar e nevoie să organizăm alegeri în toamnă? Ar trebui să fim uniți, toți ca unul, dar la alegeri ce se întâmplă? Trebuie să ne luptăm unii cu alții. În sala asta, toți ne susținem președintele, 'operațiunea specială militară', dar în alegeri trebuie să ne contrăm”, a spus președintele Rusia Justă.

ADVERTISING

Ziua 84 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

După discursul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că nicio decizie nu a fost transmisă de la biroul lui Putin.

O decizie definitivă nu a fost încă luată în Dumă, însă sursele publicației independente ruse spun că FSB și Consiliul de Securitate al Rusiei insistă pe anulare.

Informații despre posibilitatea amânării alegerilor au apărut încă de la începutul lui martie, din teama că, pe fondul războiului și al sancțiunilor, dezbaterile electorale ar putea alimenta nemulțumirea socială și ar facilita izbucnirea de proteste.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇