Comisia Europeană avertizează că infrastructura actuală a Uniunii Europene nu este pregătită pentru un conflict de amploare cu Rusia.
Drumurile și căile ferate existente nu sunt adecvate pentru deplasarea rapidă a echipamentelor militare și a trupelor NATO.
În cazul unei invazii rusești, tancurile ar putea rămâne blocate în tuneluri, ar putea provoca prăbușirea podurilor sau s-ar putea confrunta cu întârzieri semnificative la graniță.
Apostolos Tzitzikostas, comisarul european pentru Transporturi, a declarat într-un interviu acordat Financial Times că vor fi alocate 17 miliarde de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare din Europa, în scopul de a facilita mobilizarea rapidă în caz de război. „Realitatea de astăzi este că, dacă vrem să transportăm echipament militar şi trupe din vestul Europei în est, este nevoie de săptămâni şi, în unele cazuri, de luni”, a spus el.
„Infrastructura din Europa nu este pregătită pentru deplasarea tancurilor și a echipamentelor grele. Avem poduri vechi care trebuie modernizate. Avem poduri înguste care trebuie lărgite. Şi avem poduri inexistente care trebuie construite”, a mai explicat Tzitzikostas, subliniind că greutatea unui tanc, de aproximativ 70 de tone, este mult mai mare decât limita permisă pentru camioanele care circulă pe drumurile europene.
Suma de 17 miliarde de euro va fi investită în modernizarea, extinderea sau construirea unor poduri noi, precum și în alte proiecte de infrastructură care vor rămâne confidențiale din motive de securitate națională.
Blocul european elaborează în prezent o strategie pentru a se asigura că trupele se pot deplasa „în câteva ore, maximum câteva zile” în cazul unui atac, prin modernizarea a 500 de proiecte de infrastructură de-a lungul a patru coridoare militare care traversează continentul. Aceste investiții vor sprijini crearea a patru coridoare de transport militar rapid, în cazul unui conflict major cu Rusia.
Proiectele vor fi finanțate în perioada 2028-2034 și se vor adăuga la cheltuielile pentru apărare de 5% din PIB, stabilite pentru statele membre ale UE.
Comisarul european a mai menționat că, în prezent, ar dura săptămâni sau chiar luni pentru a deplasa echipamentele militare din partea de vest a Europei spre est, un factor esențial pentru a răspunde rapid în fața unei invazii.
Mark Rutte, secretarul general al NATO, a avertizat în iunie membrii alianţei că Rusia ar putea ataca o ţară NATO până în 2030.
General american: Infrastructura din România este jalnică
Generalul american Ben Hodges a evidențiat, într-un interviu acordat la sfârșitul lunii martie revistei Rail Freight, rolul esențial al infrastructurii feroviare în mobilitatea militară a NATO, oferind un exemplu concret din România.
„Un vehicul greu nu a putut trece Carpații pe șosea, singura opțiune fiind calea ferată”, a spus el.
Apoi a explicat că problemele legate de transportul echipamentului militar în Europa au devenit evidente încă din 2015–2016, odată cu desfășurarea de trupe americane în Polonia și în statele baltice.
„Am observat dificultăți în primirea pieselor de schimb și, când am cerut explicații, mi s-a spus că există multă birocrație pentru transportul echipamentului militar între țările NATO. Nu era vorba despre tancuri, ci doar despre piese de schimb”, a mai explicat Hodges.
Generalul american a subliniat că infrastructura feroviară este crucială pentru a putea mișca rapid forțele militare și a descuraja agresiunile: „Rușii trebuie să vadă că ne putem muta trupele mai repede decât ei”.