Copiii americani sub 12 ani vor fi ”foarte probabil” vaccinaţi la începutul anului 2022, a apreciat consilierului Casei Albe, imunologul Anthony Fauci.
Vaccinarea copiilor este un subiect fundamental în Statele Unite, deoarece ar fi o soluţie pentru milioane de părinţi ai căror copii urmează cursuri la distanţă, relatează duminică AFP.
Situaţiile sunt foarte diverse, în funcţie de state şi de natura şcolilor (publice, private, religioase) şi există tensiuni între autorităţi şi profesori cu privire la redeschiderea unităţilor de învăţământ.
Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite (Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson) nu poate fi administrat sub vârsta de 16 ani.
Dar dr. Fauci a declarat pentru NBC că unele companii au început deja studii pentru a reduce ''treptat'' această vârstă.
Având în vedere progresul acestor studii, imunologul a estimat că cei sub 12 ani vor fi vaccinaţi cel mai devreme la sfârşitul anului şi, ''cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2022''.
Liceenii ar trebui să poată fi vaccinaţi încă din această toamnă, a adăugat renumitul imunolog.
Citeşte şi: