Două nave cu tone de marfă la bord s-au ciocnit în Deltă

Două nave cu tone de marfă la bord s-au ciocnit în Deltă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două nave maritime s-au lovit, miercuri, pe canalul Sulina, în timp ce una dintre ele încerca să ancoreze în regim de urgenţă. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Autoritatea Navală Română (ANR), vasul Sundry, sub pavilion Panama, se deplasa spre Tunisia, cu 6.228 de tone de orz la bord, atunci când a suferit o defecţiune la motorul principal, ceea ce a forţat echipajul să ancoreze în regim de urgenţă.

"În timpul manevrei, nava a fost lovită de tancul Mazu Xiao, sub pavilion Liberia, care naviga amonte de la Constanţa către Izmail, transportând 6.620 de tone de motorină.

ADVERTISING

Nava Mazu Xiao şi-a continuat marşul amonte şi va ancora în rada portului Tulcea pentru cercetări suplimentare privind incidentul. De asemenea, nava Sundry a suferit avarii în zona pupa şi va fi oprită la Sulina pentru cercetări", se specifică în comunicatul ANR.

În urma incidentului înregistrat la mila marină 18 a Dunării nu au fost înregistrate victime sau poluare, iar traficul pe canalul Sulina se desfăşoară normal.

Căpitănia Portului Sulina a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii acestui eveniment.

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri