Edilul din Timișoara, Dominic Fritz, a transmis procurorilor DNA o plângere penală, suspectând că a fost o rețea de fraudare a concursurilor pentru posturi în Primărie.
”Am descoperit-o cu ajutorul, indirect, al DNA care ne-a cerut o serie de documente în cazul unui fost angajat. Ne-am uitat cu atenție la documente și am găsit diferențe de caligrafie semnificative între lucrările aceleiași persoane, care participase la două concursuri.
Surpriza a fost că aceeași caligrafie este prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane. În cazul altor angajați am găsit doar deosebiri izbitoare, inexplicabile altfel decât prin fraudă.
Suntem în fața unui posibil sistem de fraudare, premediat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este și mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Cum ar fi funcționat sistemul
Primarul din Timișoara explică și cum ar fi funcționat acest sistem de fraudare.
”La proba scrisă, candidații care și-au aranjat concursul au dat niște răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcționarii de la Resurse Umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, și să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată și redactată ulterior.
Ghinion că a rămas în dosar lucrarea scrisă de către echipa falsificatoare, cu caligrafie identică la mai mulți candidați. Și sunt sigur că cele 7 cazuri pe care le-am descoperit la o verificare punctuală sunt doar vârful icebergului. Sper că DNA va lua la puricat toate dosarele de concurs din ultimii ani”, a spus primarul.
Reacţia fostului edil Robu: O noua fumigenă
Fostul primar Nicolae Robu, a reacţionat imediat.
Robu este de părere că, dacă cele semnalate se confirmă, cei vinovaţi trebuie pedepsiţi.
Nicolae Robu a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că Dominic Fritz nu are credibilitate în faţa sa şi că, de un an de când este primar, nu a făcut nimic pentru Timişoara.
”Acest personaj, Dominic Samuel Fritz, ajuns primar al Timişoarei prin declaraţii în fals şi uz de fals, pentru care este în cercetare la DNA, săvârşitor de multiple alte ilegalităţi, deja constatate ca atare de instanţele de judecată, nu are nici un pic de credibilitate în faţa mea.
De un an de când e primar nu a făcut nimic pentru oraş, Timişoara este într-un declin fără precedent, vizibil de către oricine cu mintea nesubordonată patimilor politice, indiferent de poziţionarea la vot în 27 septembrie 2020”, a scris Robu pe Facebook.
Robu este de părere că, dacă se dovedeşte că cineva este vinovat de cele semnalate de primarul Dominic Fritz, aceştia trebuie să fie pedepsiţi.
”Dacă, totuşi, cele semnalate, descoperite, aşa cum dl. Fritz ne spune, pornind de la o cercetare punctuală făcută de DNA, prilej de verificare a mai multor dosare de concurs, vor fi confirmate de către instituţiile abilitate, atunci făptaşul / făptaşii trebuie pedepsit / pedepsiţi la nivelurile maxime prevăzute de lege, pentru că faptele în cauză sunt de o gravitate maximă pentru un funcţionar public.
Eu am declarat în repetate rânduri pe parcursul celor 8 ani cât am fost primar că am încredere în colaboratori - mă refeream la toţi cei cca 500 de angajaţi ai Primăriei şi la toate celelalte persoane cu care am interacţionat -, dar nu garantez decât pentru mine.
Or, pentru mine garantez în continuare, pentru totdeauna, pentru alţii nu, indiferent de cine ar fi vorba, din nou pentru totdeauna! Ce este dezgustător este că dl Fritz încearcă să profite de această situaţie, pentru a-şi justifica Raportul Liniuţă sau, în alţi termeni, RAPORTUL ZERO REALIZĂRI, la un an de mandat, transformând-o într-o nouă fumigenă. Am avut parte nonstop de fumigene în acest un an aproape scurs de la alegerile din septembrie 2020”, acuză Robu.