Procurorii DNA au descins, miercuri, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecția Consumatorilor din București.
Conform unor surse citate de televiziunile de ştiri, este vizat chiar biroul directorului general al instituției, Paul Anghel, care ocupă această funcţie din 2014. În plus, este vizat şi un șef de serviciu.
Anchetatorii fac verificări în legătură cu fapte care s-ar fi petrecut în ultimii 4 ani și care vizează activități de control.
Oficial, DNA a comunicat doar că procurorii din "vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici (producători, distribuitori și mari retaileri de produse alimentare și nealimentare)".
UPDATE 1 În jurul orei 13:45, din sediul ANPC a ieşit preşedintele Horia Constantinescu. Acesta a declarat presei că nu a primit niciodată plângeri referitoare la Paul Anghel, de la care a învăţat multe, pentru că este unul dintre cei mai vechi comisari din instituţie şi un profesionist.
”Este colegul nostru, este un bun profesionist (...) Deci cu siguranţă nu «acest director» pentru că pare l-am aşezat într-o zonă...nu ştiu, ne-am dezice de el, este colegul nostru. Eu, din punctul meu de vedere, de-a lungul anilor am avut foarte multe de învăţat. Este unul dintre cei mai vechi comisari, pentru că a fost la un moment dat şi comisar. Cu siguranţă, lucrurile vor fi transmise exact aşa cum vor evolua”.
Constantinescu a refuzat să dea detalii despre ancheta DNA şi a precizat doar că directorul Anghel se află în instituţie şi colaborează cu procurorii.
Întrebat despre ce retailer este vorba, preşedintele ANPC a afirmat: ”Nu pot comenta în niciun fel. Şi nici nu doresc să o fac”.
UPDATE 2 În cursul după-amiezii a ieşit şi ANPC cu un punct de vedere:
”În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public, privind efectuarea unor cercetări de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), conducerea instituţiei nu face niciun fel de comentariu referitor la această situaţie. Totodată, ANPC reafirmă faptul că întreaga activitate a instituţiei se defăşoară sub semnul repectării prevederilor legale, integrităţii şi toleranţei zero faţă de corupţie”.
Potrivit sursei citate, ”întregul personal al ANPC este la dispoziţia DNA şi oricăror alte instituţii ale statului, oferind tot sprijinul în demersurile acestora de apărare a legalităţii şi stabilire deplină a adevărului”.