Dîncu, despre negocierile Rusia-Ucraina: Nu cred că va negocia serios Putin înainte de a avea cât de cât o victorie

Dîncu, despre negocierile Rusia-Ucraina: Nu cred că va negocia serios Putin înainte de a avea cât de cât o victorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, joi, seară, că sentimentul tuturor este că diplomaţia în cazul negocierilor dintre Ucraina şi Rusia este folosită doar pentru a acoperi unele acţiuni şi a crea un sentiment că lucrurile se pot opri, dar, de fapt, Vladimir Putin merge mai departe.

„Sentimentul tuturor este că diplomaţia este folosită mai mult pentru ca să acopere unele acţiuni, pentru a da, aşa, un sentimente că lucrurile se pot opri, dar Putin merge mai departe. Se poate vedea că există un plan stabilit şi merge mai departe. (…)

ADVERTISING

Una din ipoteze aceasta este, că este vorba de a câştiga timp. Pe de altă parte, a câştigat şi timp pentru distrugerea infrastructurii puternice pe care o avea Ucraina înainte, infrastructura critică, infrastructura industrială, de exemplu, care era foarte importantă”, a declarat Vasile Dîncu, joi, la Antena 3.  

Ministrul Apărării se aşteaptă că ostilităţile să continue şi să fie vizaţi civili.  

„Citeam un articol despre modul în care funcţionează propaganda în Rusia. Şi unul din susţinătorii lui Putin spunea un lucrul interesant, spunea, de fapt, Ucraina va trebui să devină o ţară eminamente agricolă, noi vrem să distrugem toată infrastructura. Este o lucru care într-adevăr probabil că a fost transmis în interior în cercul de apropiaţi a lui Putin şi este un fel de ideologie care funcţionează pentru interior, pentru societatea. Ne putem aştepta în continuare ca populaţia să fie atacată şi populaţia civilă să fie atacată”, a transmis ministrul Apărării.  

ADVERTISING

El consideră că Putin nu va negocia serios până când nu va avea o victorie.  

Nu cred că va negocia serios Putin înainte de a avea cât de cât o victorie pentru că nu poate intra într-o asemenea negociere înfrânt, pentru că, până la urmă, chiar dacă sigur că are un potenţial mare de distrugere armata Federaţiei Ruse, ceea ce s-a văzut este un eşec total, este un eşec al comunicării şi al propagandei, pentru că aici lumea s-a coalizat în jurul Ucrainei care ar fi transmise dincolo de gesturile eroice, o epopee ucraineană avem deja, au şi comunicat foarte bine, pe de altă parte au pierdut acel război bliţ pe care l-au încercat.

ADVERTISING

Statisticile, nu ştim cât de oficiale sunt ele, dar arată pierderi de patru, cinci ori mai mari în armata rusă decât armata ucraineană”, a mai declarat ministrul Apărării. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇