Die Presse: Cancelarul Nehammer se va răzgândi în privința blocării României în Schengen încă din februarie

Die Presse: Cancelarul Nehammer se va răzgândi în privința blocării României în Schengen încă din februarie
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jurnalistul Oliver Grimm, corespondentul „Die Presse” la Bruxelles, scrie joi, într-un scurt articol de opinie, că şeful guvernului, cancelarul Karl Nehammer, se va răzgândi în privinţa blocării accesului României la Schengen încă din luna februarie.

„Calea de ieşire a Austriei din dezastrul Schengen” se intitulează editorialul în care Oliver Grimm spune că, „imediat după alegerile legislative din Austria Inferioară, cancelarul va trebui să se sucească în ceea ce priveşte aderarea Bulgariei şi României la Schengen”.

ADVERTISING

„Poate chiar mai repede decât s-ar crede posibil”, adaugă jurnalistul, care precizează, totuşi, că nu ar paria că aşa se va întâmpla, dar oferă totuşi câteva argumente logice:

„În primul rând, se presupune că şi-a dat seama până acum ce greşeală capitală a făcut pentru el şi pentru republică cu acest "nu". Şi nu pentru că fanii bine intenţionaţi ai Europei, precum autorul acestor rânduri, au încercat să-i reamintească adevărul, calea şi frumuseţea integrării europene. Dar pentru că, până acum, aproape fiecare companie naţională care generează venituri într-una dintre cele două ţări - sau în Europa Centrală şi de Est în general -,  bani pe care guvernul de coaliţie îi impozitează apoi şi îi lasă să se scurgă asupra populaţiei sub forma unei ploi uşoare de subvenţii, trebuie să-i fi spus despre absurditatea acestui blocaj.

ADVERTISING

În România, veto-ul la Schengen a stârnit o stare de spirit anti-austriacă destul de pregnantă, dar a dat şi un impuls dezbaterii publice privind legăturile uneori dubioase dintre corporaţiile austriece şi politica românească.

În orice caz, cancelarul va avea mult de lucru în noul an pentru a le explica cetăţenilor cum va fi menţinut modelul intern de prosperitate, după ce fluxurile de gaz rusesc se vor opri complet.

Nu are prea mult sens să te faci nepopular pe cele mai importante pieţe de export ale economiei naţionale într-un moment ca acesta”, conchide jurnalistul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇