Bashar al-Assad nu era menit să fie președinte, dar o întorsătură a sorții l-a forțat pe fostul oftalmolog – și pe soția sa crescută la Londra – să se întoarcă în Siria pentru a continua o dinastie de familie.
Căderea lui Bashar al-Assad marchează sfârșitul a mai mult de o jumătate de secol de guvernare familială, în timp ce forțele rebele au întors soarta unui război civil pe care el l-a îmbrățișat.
- Siria: Rebelii au cucerit capitala, Bashar al-Assad a fugit. În 11 zile s-a pus capăt unei ere întunecate de un sfert de secol
Președintele autoritar a condus Siria timp de 24 de ani, cu cinci ani mai puțin decât perioada în care tatăl său a fost la putere, dar planul nu a fost niciodată ca el să preia conducerea dinastiei, notează Sky New.
Înainte ca drumul său politic să înceapă să prindă contur, Assad era stabilit în Marea Britanie, unde avea un cabinet de oftalmologie. Singura sa funcție oficială în țara sa natală a fost cea de șef al Societății Siriene de Calculatoare.
În capitala britanică și-a cunoscut viitoarea soție, Asma Akhras, fost bancher de investiții la JPMorgan, care a crescut în Acton, vestul Londrei. Ea a renunțat la carieră pentru Assad după o călătorie împreună în Libia, ca oaspete al liderului de atunci Muammar Gaddafi.
În 1994, fratele mai mare al lui Assad - și moștenitorul președinției - Bassel a fost ucis într-un accident de mașină în Damasc.
Lui Assad i s-a ordonat imediat să se întoarcă acasă, unde a urmat un curs de pregătire militară și a fost avansat la gradul de colonel, pentru a-și stabili acreditările pentru putere. Dar nu a existat nicio îndoială că va prelua conducerea.
Când tatăl său, Hafez al Assad, a murit în 2000, parlamentul a redus rapid vârsta prezidențială de la 40 la 34 de ani.
În plus, ascensiunea sa a fost confirmată în urma unui referendum național care l-a desemnat drept singurul candidat.
Assad și-a început președinția cu promisiuni de combatere a corupției și de deschidere a mass-media. El a moștenit o țară dărăpănată și nu a beneficiat de sprijinul loialilor tatălui său.
Considerat un fel de „tocilar”, Assad a încercat în permanență să își demonstreze calitățile, în ciuda comportamentului său blând, nu în ultimul rând în fața temutei sale mame, pe care și soția președintelui se străduia să o impresioneze.
El a eliberat rapid prizonierii politici și a permis un discurs mai deschis. În cadrul „Primăverii Damascului” - izvorâtă pentru scurt timp după moartea tatălui său - au apărut saloane pentru intelectuali în care se discuta despre artă, cultură și politică.
Dar acestea au fost stinse după ce 1.000 de intelectuali au semnat în 2001 o petiție publică prin care cereau democrație pluripartidistă și libertăți mai mari.
El a ridicat încet restricțiile economice, a permis intrarea băncilor străine, a făcut loc importurilor și a împuternicit sectorul privat.
Orașele siriene au început să aibă centre comerciale, restaurante noi și bunuri de consum, în timp ce turismul a crescut.
Pe plan extern, însă, Siria a rămas fidelă liniei stabilite de tatăl său, bazată pe o alianță cu Iranul și pe o politică de insistență asupra restituirii integrale a Înălțimilor Golan anexate Israelului.
În 2004, Consiliul de Securitate al ONU a ordonat Siriei să pună capăt ocupației sale îndelungate asupra Libanului vecin, lăsându-l pe Assad în fața unei alegeri: să se conformeze și să distrugă o parte din moștenirea tatălui său sau să o ignore.
El a ales prima variantă, ceea ce i-a înfuriat familia.
Treptat, Assad a început să creadă că Occidentul este slab și a crezut că, cu cât va demonstra mai multă putere, cu atât va obține mai multe.
În 2005, fostul prim-ministru libanez Rafik Hariri a fost asasinat, ucis de o bombă în timp ce conducea în Beirut. Guvernul sirian a fost învinovățit.
Siria a fost forțată să își retragă trupele din Liban, iar în locul lor a venit la putere un guvern proamerican.
Mai mult de 14 milioane de sirieni au fost nevoiți să își părăsească casele
La câțiva ani după ce a încălcat moștenirea tatălui său, Assad a recurs la tactici brutale atunci când au izbucnit proteste împotriva puterii sale în martie 2011, în timpul Primăverii arabe.
Până în acel moment, el a negat că valul de revoltă arabă se va extinde în Siria și chiar a trimis pe e-mail o glumă care ironiza refuzul liderului egiptean de a demisiona la două zile după căderea acestuia.
Dar realitatea nu a întârziat să apară, după ce protestatarii din orașul sudic Daraa au fost împușcați mortal de forțele guvernamentale, declanșând tulburări la nivel național.
Urma să izbucnească un război civil în toată regula, care avea să devină cea mai mare criză a refugiaților din lume, potrivit ONU.
Mai mult de 14 milioane de sirieni au fost nevoiți să își părăsească casele în căutarea siguranței, raportează organismul.
De atunci, conducerea lui Assad a fost marcată de acuzații generalizate de atrocități, inclusiv utilizarea de arme chimice precum sarin, clor și gaz muștar.
În 2013, un atac cu gaz în Ghouta de Est de lângă Damasc, controlată de rebeli, a ucis zeci de civili.
De asemenea, au fost raportate numeroase violuri, decapitări și torturi.
Rusia l-a ținut la putere
Assad a fost susținut în mare parte datorită Rusiei - care a intervenit pentru a efectua atacuri aeriene decisive în 2015 - și Iranului, care au sprijinit Siria militar.
În 2020, Moscova a sprijinit o ofensivă a guvernului, care s-a încheiat cu o încetare a focului cu Turcia și a înghețat majoritatea liniilor de front.
Assad a deținut majoritatea teritoriului și toate orașele principale, părând profund înrădăcinat, în timp ce rebelii au deținut nord-vestul și o forță susținută de Turcia a rămas la o fâșie de frontieră.
Forțele conduse de kurzi, între timp, au controlat nord-estul.
După ce, în 2020, forțele guvernamentale au bombardat regiunea Idlib din nord-vest, controlată de rebeli - ucigând civili în acest proces - Assad părea să își consolideze puterea cu mână de fier.
Puțini au văzut un sfârșit al președinției sale în viitorul apropiat, dar așa cum soarta lui Assad depindea de Moscova și Teheran, la fel și soarta sa era legată de prioritățile geopolitice ale acestora.
Începutul sfârșitului
Având în vedere că invazia Rusiei în Ucraina a durat aproape trei ani, iar Iranul a fost zguduit de atacurile israeliene asupra Hezbollah-ului său din Liban, apărarea guvernului sirian a fost expusă.
Forțele rebele au lansat un atac asupra orașului Alep din nord, pe care guvernul îl deținea din 2016, și în câteva zile au luat cu asalt întreaga țară.
- Rebelii au cucerit al doilea cel mai important oraș din Siria. O nouă lovitură pentru președintele Assad și aliații săi, Rusia și Iranul
- Ofensivă fulgerătoare în Siria: Rebelii se apropie de Damasc, Bashar al-Assad nu a mai fost văzut. MAE recomandă părăsirea de urgență a țării
Assad a promis inițial că va riposta, armata afirmând că pregătește o contraofensivă.
Dar insurgenții au continuat să se îndrepte spre Damasc, unde Assad a insistat să rămână încă de sâmbătă seara.
Acesta nu a mai fost văzut în capitală de când rebelii au revendicat controlul deplin, iar Rusia a declarat că a părăsit țara, adăugând că a dat „instrucțiuni pentru transferul pașnic al puterii”.
În timp ce sirienii au ieșit în stradă pentru a striga pentru libertate și au sărbătorit căderea lui Assad, ce urmează pentru țară - și cine o va guverna - rămâne învăluit în incertitudine.