Dalai Lama s-a vaccinat cu AstraZeneca produs în India: A venit la spital ca un om de rând

Dalai Lama s-a vaccinat cu AstraZeneca produs în India: A venit la spital ca un om de rând
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dalai Lama, în vârstă de 85 de ani, s-a vaccinat sâmbătă cu prima doză de vaccin anti-covid la un spital din orașul indian Dharmsala.

După ce i-a fost administrat serul, liderul spiritual Tibetan i-a îndemnat pe oameni să fie curajoși și să se vaccineze, scrie Associated Press.

”Vaccinul este foarte, foarte util. Ne ajută să prevenim probleme serioase”, a spus Dalai Lama.

His Holiness the Dalai Lama receiving the first dose of COVID-19 vaccine at Zonal Hospital, Dharamsala, HP, India on March 6, 2021.

Posted by Dalai Lama on Friday, March 5, 2021

Directorul general al spitalului regional în cadrul căruia s-a vaccinat Dalai Lama a afirmat că acesta a rămas sub observație timp de 30 de minute.

ADVERTISING

Interesant de observat, însă, că liderul spiritual din tibetan s-a oferit să vină la spital ca un om de rând, pentru a primi vaccinul, a mai spus directorul insitituției.

Alte zece persoane care trăiesc în aceeași gospodărie cu Dalai Lama au fost vaccinate alături de el, tuturor fiindu-le administrat vaccinul Covishield, dezvoltat de Universitatea Oxford împreună cu AstraZeneca și produs în cadrul Serum Institute din India.

ADVERTISING

India are peste 11 milioane de cazuri confirmate de coronavirus și peste 157.000 de morți. Țara, aflată pe locul doi după SUA la numărul de cazuri de Covid, și-a demarat campania de vaccinare în ianuarie, începând cu personalul medical din prima linie. La începutul acestei luni, s-a început imunizarea vârstnicilor și a celor cu boli din categoria de risc.

Dalai Lama s-a stabilit în Dharmsala în 1959, după o răzvrătire eșuată împotriva conducerii chineze. China nu recunoaște guvernul tibetan din exil și îl acuză pe Dalai Lama că intenționează să separe Tibetul de China.

ADVERTISING

Dalai Lama susține că nu este un separatist și spune că tot ce își dorește este o minimă autonomie și protecție a locului de baștină al culturii budiste.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇