Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană și fost preşedinte al Eximbank, a fost localizat în Turcia, Tribunalul Bucureşti constatând deja că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Ionuţ Costea a fost condamnat în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită.
„În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală – republicată, constată întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării din Turcia a condamnatului COSTEA MIRCEA-IONUŢ în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 26 din data de 26.05.2023, emis în baza sentinţei penale nr. 127 din data de 24.03.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 2987/1/2019, definitivă prin decizia penală nr. 48 din 26.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători.
În temeiul art. 65 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, republicată, prezenta încheiere, însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. 2 din aceeaşi lege, se va comunica Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 26.01.2024”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti din 26 ianuarie.
Informaţia a fost difuzată prima dată de G4Media.
Ionuţ Costea, a fost condamnat în 26 mai 2023 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, alături de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa.
La acel moment, cumnatul său Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO, declara: „Chiar şi în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepţie, deciziile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu şi Mihaela vom continua să fim alături de nepoţii noştri şi să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”.
Ionuţ Costea a fost dat în urmărire internaţională în 29 mai 2023.