Reacția lui Mircea Geoană după ce cumnatul său, Ionuț Costea, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

Reacția lui Mircea Geoană după ce cumnatul său, Ionuț Costea, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a precizat că deciziile judecătoreşti trebuie respectate, fără excepţie, în contextul în care fostul preşedinte al Eximbank şi cumnatul său, Ionuţ Costea, a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru corupţie.

Chiar şi în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepţie, deciziile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu şi Mihaela vom continua să fim alături de nepoţii noştri şi să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a declarat Mircea Geoană, sâmbătă pentru Digi24.ro.

ADVERTISING

Geoană posta, vineri pe pagina sa de Facebook că „lupta împotriva corupţiei şi transparenţa contează”, iar „o naţiune trebuie să se asigure că are instituţii politice, economice şi de stat de drept puternice, precum şi mecanisme de control şi echilibru între puterile statului, astfel încât adevăratul potenţial, strategic, economic şi uman să fie eliberat”.

Secretarul general adjunct al NATO a participat, conform sursei citate, la conferinţa organizată de Institutul Aspen România, cu tema „Ascensiunea Europei - Un nou centru de greutate: O nouă perspectivă asupra Europei de Sud-Est, Centrală şi de Est”.

ADVERTISING

Amintim că fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Costea a fost dat în urmărire vineri, după ce a fost condamnat definitiv de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti - Constanţa şi nu s-a predat şi nici nu a fost găsit la domiciliu. Astfel, cumnatul lui Mircea Geoană a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, pentru infracţiunea de trafic de influenţă intervenind prescripţia, ceea ce a determinat încetarea procesului penal.

De asemenea, fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri la 7 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa, în care este acuzat că ar fi primit o mită de peste 2 milioane de euro.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇