China a înregistrat cea mai lentă creştere a populaţiei din ultimele decenii

China a înregistrat cea mai lentă creştere a populaţiei din ultimele decenii

Creşterea populaţiei în China în ultimul deceniu a scăzut la cel mai mic nivel în rapoartele oficiale ce datează din anii 1950.

Astfel, sunt alimentate presiunile asupra Beijingului de a intensifica stimulentele pentru cupluri să aibă mai mulţi copii şi să evite un declin, scrie Reuters.

Creşterea a încetinit de când a fost introdusă politica „un copil” la finalul anilor 1970. Rezultatele recensământului din 2020, publicate marţi, arată că numărul populaţiei din China continentală a crescut cu 5,38%, la 1,41 miliarde.

ADVERTISING

La recensământul din 2010 a fost observată o creştere de 5,84%, la 1,34 de miliarde de locuitori. În schimb, la toate celelalte şase recensăminte oficiale, derulate din 1953, creşterea era de peste 10%.

Aceste noi cifre arată că nu a fost atins obiectivul stabilit în 2016, ca populaţia să ajungă până în 2020 la 1,42 de miliarde. În urmă cu cinci ani, China a înlocuit politica „un copil” - iniţial impusă pentru a opri explozia demografică la acel moment - cu o limită de doi copii.

În ultimele luni, presa chineză de stat a relatat că populaţia ar putea începe să se micşoreze în următorii câţiva ani. Organizaţia Naţiunilor Unite a prezis că numărul oamenilor care trăiesc în China continentală va atinge un vârf în 2030 înainte să scadă.

ADVERTISING

Rata naşterilor, în scădere

Din 2016 până în 2019, rata anuală a naşterilor a cunoscut o scădere, cu excepţia anului 2016. China nu a dezvăluit încă procentul pentru 2020.

„Un declin puternic al numărului naşterilor este o chestiune sigură şi toate dovezile susţin acest lucru”, a spus Huang Wenzheng, expert în demografie de la think-tank-ul Center for China and Globalization din Beijing. „Nu este nevoie de un recensământ publicat pentru a stabili că ţara se confruntă cu o scădere masivă a naşterilor”.

ADVERTISING

Chiar dacă populaţia Chinei nu a scăzut în 2020, a mai spus expertul, „o va face în 2021, în 2022 sau foarte curând”.

Cuplurile din mediul urban, mai ales cele formate din persoane născute după 1990, îşi preţuiesc independenţa şi carierele mai mult decât creşterea unei familii, în ciuda presiunii părinţilor de a avea copii.

Creşterea cheltuielilor de întreţinere în marile oraşe chineze a descurajat de asemenea cuplurile să aibă copii.

Potrivit unui raport din 2005, o familie avea nevoie de 490.000 de yuani (74.838 de dolari) pentru a creşte un copil în China. În 2020, presa locală scria că acest cost a crescut la 1,99 milioane de yuani, de patru ori suma din 2005.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇