Regimul dictatorial din Coreea de Nord le interzice cetăţenilor să râdă, timp de 11 zile, în semn de doliu la 10 ani de la moartea lui Kim Jong-il, tatăl lui Kim Jong-un şi fost conducător al ţării.
Un videoclip realizat la Phenian îl arată pe liderul nord-coreean foarte trist, în timp ce participă la slujba comemorativă pentru a marca cea de-a 10-a aniversare de la moartea tatălui său.
Ca parte a memorialului național, nord-coreenilor li s-a interzis să dea orice semn de fericire, bucurie, veselie.
Restricțiile includ o interdicție explicită a râsului și a alcoolului în timpul perioadei de doliu de 11 zile.
La comemorarea exactă a morții lui Kim Jong-il, pe 17 decembrie, nord-coreenilor li s-a interzis chiar şi să meargă la cumpărături, transimte The Guardian.
La zece ani după ce Kim Jong Un a preluat puterea, Coreea de Nord este mai bine înarmată, dar profund izolată şi mai dependentă de China, în ciuda acţiunilor tânărului lider care au suscitat – şi au năruit – speranţele de transformare economică sau deschidere internaţională.
Dorinţa lui Kim de sporire a armamentului nuclear i-a definit primii 10 ani la putere, dar analiştii spun că strategia l-a lăsat izolat, confruntându-se în prezent, probabil, cu cele mai mari provocări de până acum.
Aceste arme ar putea sta în calea progreselor politice necesare pentru a îmbunătăţi o economie distrusă şi pentru a împiedica milioane de oameni să moară de foame din cauza blocajelor şi sancţiunilor antipandemie care l-au lăsat prea dependent de China, arată o analiză Reuters.