Armata sud-coreeană a anunţat că regimul de la Phenian a tras, marţi seara, obuze de artilerie în largul coastelor de est şi de vest, după ce Seulul a început exerciţiile anuale de apărare menite să îi asigure capacitatea de a răspunde ameninţărilor nucleare şi cu rachete din partea Coreei de Nord.
Coreea de Nord a tras aproximativ 100 de obuze în largul coastei sale de vest în jurul orei 22:00. (13:00 GMT) şi încă 150 în largul coastei de est, a informat statul major sud-coreean.
Coreea de Nord a declarat ulterior că intenţia a fost aceea de a transmite un „avertisment serios" vecinilor din sud, ca răspuns la tragerile cu zeci de obuze de artilerie care au avut loc marţi, între orele 09:55 şi 17:22.
Statul Major al armatei populare coreene (KPA) a declarat că „exerciţiul de război împotriva nordului se desfăşoară într-o manieră frenetică".
„Pentru a trimite încă o dată un avertisment serios, unităţile KPA de pe fronturile de est şi de vest s-au asigurat că desfăşoară o tragere de avertizare către mările de est şi vest, în noaptea de 18 octombrie, ca o contra-măsură militară puternică", se arată într-un comunicat publicat de KCNA. „Inamicii ar trebui să oprească imediat provocările nesăbuite şi incitante care escaladează tensiunea militară în zona de primă linie".
Exerciţiile Hoguk, care urmează să se încheie sâmbătă, sunt cele mai recente dintr-o serie de manevre militare efectuate de Coreea de Sud în ultimele săptămâni, care au inclus şi activităţi comune cu Statele Unite şi Japonia.