Conferința de la Munchen. Mesaj pentru Europa: Încetați să vă mai plângeți! Zelenski blochează acordul pentru minerale rare cu SUA și îl invită pe Kellogg pe front

Conferința de la Munchen. Mesaj pentru Europa: Încetați să vă mai plângeți! Zelenski blochează acordul pentru minerale rare cu SUA și îl invită pe Kellogg pe front
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După dușul rece administrat de vicepreședintele SUA, JD Vance, în prima zi a Conferinței de securitate de la Munchen, ziua a doua a fost marcată de discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost îndelung aplaudat de cei prezenți. El a spus că „a sosit momentul pentru crearea unei armate europene”, că armele ar trebui să fie produse integral în Europa, iar „Europa trebuie să își decidă propriul viitor”.

Și premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Europa trebuie să îşi elaboreze urgent un plan propriu pentru Ucraina şi pentru securitatea sa, altfel viitorul său va fi decis de alte puteri globale. „Acest plan trebuie pregătit acum. Nu este timp de pierdut”, a spus Tusk.

Iar ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a avertizat că Europa va trebui să facă alegeri dificile şi sacrificii pentru a face faţă ameninţărilor cu care se confruntă şi pentru a-şi asigura securitatea.

Cel mai dur mesaj a venit de la secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a transmis statelor europene membre ale alianţei militare: „Încetaţi să vă plângeţi şi veniţi cu soluţii concrete”. Rutte a confirmat și că alianţa va stabili un nou obiectiv pentru cheltuielile de apărare: „Va fi o valoare mult mai mare decât 2%”.

O poziție fermă a avut și cancelarul german Olaf Scholz, care a insistat că nu ar trebui să existe nicio interferență externă în campania electorală din Germania, făcând aluzie la discursul de vineri al vicepreședintelui american JD Vance și la întâlnirea acestuia cu lidera AfD, Alice Weidel. „Vom decide noi înșine modul în care democrația noastră va continua”, a spus Scholz.

Iar China a susținut, prin ministrul de externe Wang Yi, că toate părţile implicate în conflictul dintre Rusia şi Ucraina ar trebui să participe la negocierile de pace. „Deoarece războiul are loc pe teritoriul european, este cu atât mai necesar ca Europa să îşi asume un rol în atingerea păcii (...) şi să asigure stabilitatea pe termen lung în Europa”.

La finalul zilei, într-o conferință de presă, Volodimir Zelenski a anunțat că nu a permis miniștrilor să semneze acordul pentru minerale rare cu SUA (care ar permite SUA să obțină 50% din mineralele rare ale Ucrainei), deoarece acesta nu asigură protecția necesară și o garanție de securitate pentru țară.

spotmedia.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informaţii şi declaraţii de la acest eveniment:

  • Volodimir Zelenski, aplaudat îndelung - În discursul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „a sosit momentul pentru crearea unei armate europene” și a avertizat că Ucraina nu va accepta niciodată înțelegeri făcute pe la spatele ei. El a mai spus că armele ar trebui să fie produse integral în Europa, adăugând că „Europa trebuie să își decidă propriul viitor”. Detalii AICI.
  • Zelenski blochează acordul cu SUA privind resursele minerale - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu este încă pregătită să semneze acordul cu SUA pentru resursele minerale, informează The Kyiv Independent. Zelenski a explicat că nu a permis miniștrilor să semneze acordul, deoarece consideră că acesta nu asigură protecția necesară și o garanție de securitate pentru țară. Zelenski a menționat că acordul trebuie analizat de experți legali și că orice distribuire a profiturilor ar trebui să fie legată de un acord de securitate. Acordul, care ar permite Statelor Unite să obțină 50% din mineralele rare ale Ucrainei, a fost prezentat de Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, în timpul unei vizite la Kiev pe 12 februarie. Zelenski a adăugat că pentru semnarea acordului, Ucraina ar trebui să fie sigură că acesta va aduce beneficii economice și securitate, în conformitate cu interesele sale naționale.
  • Zelenski îl invită pe Kellogg pe front -Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că ar dori ca emisarul special al președintelui american pentru Ucraina, Keith Kellogg, să-l însoțească pe linia frontului în estul țării sale și să-i raporteze lui Donald Trump realitățile de pe teren, informează AFP. „I-am spus lui Keith Kellogg că aș merge cu el pe front, dacă el este gata”, a declarat Zelenski în marja Conferinței de Securitate de la Munchen. „Este foarte important pentru mine ca el să vadă aceasta (…). Vreau foarte tare ca el să-i relateze despre asta președintelui Trump”, a adăugat Zelenski.
  • Scholz îi răspunde lui Vance - Cancelarul german Olaf Scholz a respins categoric comentariile făcute de vicepreședintele american JD Vance văzute ca un sprijin pentru partidul Alternativa pentru Germania (AFD, extrema dreaptă), și a insistat că nu ar trebui să existe nicio interferență externă în campania electorală din Germania, transmite dpa. „Nu vom accepta ca persoane din exterior să interfereze în favoarea acestui partid în democrația noastră, în alegerile noastre, în procesul de formare democratică a opiniei. Este nepotrivit, mai ales între prieteni și aliați, și respingem cu fermitate acest lucru”, a spus cancelarul german. „Vom decide noi înșine modul în care democrația noastră va continua”, a conchis el. Vineri, în marja conferinței, vicepreședintele american s-a întâlnit cu co-lidera AfD, Alice Weidel, candidata partidului la postul de cancelar, dar nu a avut nicio întrevedere cu Scholz.
  • Și liderul Opoziției germane îl critică pe Vance - Liderul opoziţiei conservatoare din Germania, Friedrich Merz, s-a alăturat sâmbătă rivalilor săi politici în condamnarea criticilor aduse de vicepreşedintele american JD Vance privind poziţia Europei faţă de discursul instigator la ură şi extrema dreaptă, transmite Reuters. „Respectăm regulile impuse de instituţiile noastre democratice. (...) Germania este un apărător ferm al libertăţii de exprimare, dar ştirile false şi discursul instigator la ură rămân supuse restricţiilor legale,” a adăugat liderul opoziţiei.
  • Rutte: Încetați să vă plângeți! - Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis sâmbătă un mesaj direct statelor europene membre ale alianţei militare, în contextul relaţiilor tot mai tensionate cu Statele Unite: „Încetaţi să vă plângeţi şi veniţi cu soluţii concrete”, relatează CNBC. „Implicaţi-vă în dezbatere, nu prin plângeri, ci prin propuneri concrete,” a spus Rutte. Liderul NATO a confirmat, de asemenea, că alianţa va stabili un nou obiectiv pentru cheltuielile de apărare atunci când membrii săi se vor reuni în iunie, la summitul NATO din Haga, Olanda. „Va fi o valoare mult mai mare decât 2%,” a spus Rutte, fără a oferi detalii suplimentare.
  • Tusk: Europa are nevoie de un plan propriu - Europa trebuie să îşi elaboreze urgent un plan propriu pentru Ucraina şi pentru securitatea sa, altfel viitorul său va fi decis de alte puteri globale, a avertizat sâmbătă premierul polonez Donald Tusk, citat de Reuters. „Europa are nevoie urgent de un plan de acţiune propriu cu privire la Ucraina şi securitatea noastră, altfel alte puteri globale vor decide despre viitorul nostru. Şi nu neapărat în conformitate cu interesele noastre,” a scris Tusk pe platforma de socializare X. El a adăugat că ”Acest plan trebuie pregătit acum. Nu este timp de pierdut.”
  • Franța: Europa, alegeri dificile și sacrificii - Europa va trebui să facă alegeri dificile şi sacrificii pentru a face faţă ameninţărilor cu care se confruntă şi pentru a-şi asigura securitatea, a spus și ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, transmite Reuters. „Trebuie să ne pregătim. Vom avea de înfruntat zile dificile, de luat decizii complicate şi chiar de făcut sacrificii la care nu ne-am fi aşteptat, pentru a asigura această securitate”, a afirmat Barrot.
  • Maia Sandu: Europa unită, singura cale - Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat, după Conferinţa de Securitate de la München, că o Europă unită este singura cale spre pace, securitate şi prosperitate, iar pacea în Ucraina „nu se poate decide fără Ucraina, şi nici fără Europa". „Nimeni nu-şi doreşte pacea mai mult decât Ucraina. Şi noi, în Moldova, ne dorim pacea – ne dorim o pace durabilă şi care să ne menţină în lumea liberă. O astfel de pace nu se poate decide fără Ucraina, şi nici fără Europa", a spus Maia Sandu.
  • China cere implicarea tuturor părţilor în procesul de pace - China consideră că toate părţile implicate în conflictul dintre Rusia şi Ucraina ar trebui să participe la negocierile de pace, a declarat ministrul chinez de Externe, Wang Yi, subliniind rolul Europei în acest proces. Wang Yi a spus: ”China priveşte pozitiv toate eforturile dedicate păcii, inclusiv orice consens atins între Statele Unite şi Rusia privind negocierile de pace. Sperăm ca toate părţile şi actorii direct implicaţi să participe la negocierile de pace la momentul potrivit. Deoarece războiul are loc pe teritoriul european, este cu atât mai necesar ca Europa să îşi asume un rol în atingerea păcii, să abordeze cauzele fundamentale ale crizei, să identifice un cadru de securitate echilibrat, eficient şi sustenabil şi să asigure stabilitatea pe termen lung în Europa”.
  • Vance s-a întâlnit cu liderul AfD - Vicepreşedintele SUA JD Vance s-a întâlnit cu liderul partidului german de extremă dreapta, Alternative für Deutschland (AfD), Alice Weidel, încălcând un tabu al politicii germane, pe măsură ce administraţia Trump continuă să promoveze şi să sprijine partidele populiste de dreapta din Europa, relatează The Guardian. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, politica internă a Germaniei şi aşa-numitul brandmauer („zid de protecţie împotriva extremei drepte”), care împiedică partide ultranaţionaliste precum AfD să intre în coaliţiile de guvernare din Germania. Vance s-a întâlnit cu Weidel cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor din Germania, în care partidul anti-imigraţie şi anti-musulman AfD pare pregătit să ocupe locul al doilea, pe fondul unei creşteri a sentimentului anti-sistem. Vance nu s-a întâlnit cu Olaf Scholz, cancelarul german. „Nu avem nevoie să-l vedem, oricum nu va mai fi cancelar prea mult timp”, a declarat un fost oficial american pentru Politico.

Ce se discută

La Munchen este așteptat să înceapă primele discuții aprofundate pentru demararea negocierilor privind încheierea războiului din Ucraina.

Totodată, liderii europeni vor solicita o poziție centrală în procesul de negociere a păcii. Comisia Europeană, alături de Marea Britanie, Franța și Germania, au transmis că trebuie să fie implicate în orice viitoare negocieri privind soarta Ucrainei, subliniind că doar un acord corect cu garanții de securitate ar asigura o pace de durată.

Conferința din acest an va oferi, ca de obicei, o platformă pentru dezbateri la nivel înalt privind provocările cheie ale politicii externe și de securitate. Ediția din 2025 are loc într-un context de schimbare, al unei noi administrații americane, al unui nou ciclu de legislatură europeană la Bruxelles și pe fondul alegerilor parlamentare germane, ce urmează să aibă loc la doar o săptămână după conferință, se arată pe site-ul evenimentului.

Programul pe zile

Sâmbătă vor avea loc dezbateri despre starea ordinii internaționale, precum și despre conflictele și crizele regionale. Viitorul parteneriatului transatlantic va fi, de asemenea, un punct central al discuțiilor.

Duminică vor avea loc discuții despre rolul Europei în lume. De asemenea, în ultima zi a conferinței, fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, îi va succeda lui Christoph Heusgen (președinte al MSC din 2022) ca nou președinte al MSC, mai informează site-ul https://securityconference.org/.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇