Comisia Europeană a semnat, joi, cel de-al treilea contract cu societăţile farmaceutice BioNTech şi Pfizer. Ungaria este singurul stat membru UE care a decis să nu participe la noul contract.
Ce prevede contractul
CE îşi rezervă alte 1,8 miliarde de doze de vaccin în beneficiul tuturor statelor membre UE, în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2021 şi 2023.
Noul contract va permite achiziţionarea a 900 de milioane de doze de vaccin actual şi de vaccin adaptat la variante, cu opţiunea de a achiziţiona alte 900 de milioane de doze. De asemenea, actul prevede ca producţia de vaccinuri să se efectueze în UE şi ca elementele componente esenţiale să provină din UE.
În plus, el stipulează că, încă de la începutul disponibilităţii vaccinurilor în 2022, livrarea lor în UE este garantată.
"Odată cu semnătura noastră, noul contract este acum în vigoare, ceea ce este o veste bună pentru lupta noastră pe termen lung în vederea protejării cetăţenilor europeni împotriva virusului şi a variantelor sale.
Producţia şi livrarea în UE a până la 1,8 miliarde de doze sunt garantate. Contractele potenţiale cu alţi producători vor urma acelaşi model, în beneficiul tuturor", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Contractul de azi va suplimenta portofoliul larg de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, bazat pe contractele semnate deja cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV, Curevac şi Moderna şi cu BioNTech/Pfizer.
Ungaria se opune
Ungaria face ca de obicei notă discordantă şi este singurul stat membru UE care a decis să nu participe la noul contract semnat cu Pfizer şi BioNTech.
"Ungaria s-a retras din acordul cu Pfizer", a afirmat joi un purtător de cuvânt de la Bruxelles, citat de Reuters.
În acelaşi timp, la Budapesta, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban a confirmat că Ungaria nu va participa la faza următoare a achiziţiei de vaccinuri, organizată de Uniunea Europeană.
Ungaria a comandat deja mai mult de 10 milioane de vaccinuri occidentale, ce urmează a-i fi livrate până la finele lui 2022, a declarat Gergely Gulyas într-un briefing de presă, potrivit MTI.
Aceste vaccinuri vor fi suficiente chiar şi dacă va fi nevoie de o a treia doză, a arătat el. "În plus, există şi vaccinuri estice la îndemână", a adăugat Gulyas.
El a mai spus că, odată ce 5 milioane de cetăţeni au fost vaccinaţi, se aşteaptă ca numărul de vaccinări să scadă considerabil, "chiar mai mult decât după pragul de 4 milioane". În total, "ne putem aştepta la 5,5 milioane (de persoane vaccinate), 6 milioane dacă suntem optimişti", a estimat el.