Comisarul european criticat pentru că a încălcat flagrant regulile anticovid și-a dat demisia

Comisarul european criticat pentru că a încălcat flagrant regulile anticovid și-a dat demisia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisarul european pentru Comerţ, irlandezul Phil Hogan, a demisionat din această funcție miercuri seara.

„Da, a demisionat”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al lui Hogan.

El a fost intens criticat pentru că nu a respectat măsurile impuse în contextul pandemiei, relatează BBC.

El a participat de curând la un dineu de gală prin care s-au încălcat restricţiile sanitare privind noul coronavirus.

În urma acestui gest, a început un întreg scandal, iar mai multe voci i-au și cerut demisia, inclusiv premierul irlandez Micheal Martin şi vicepremierul Leo Varadkar.

ADVERTISING

Phil Hogan și-a cerut scuze duminică pentru că a participat la acest dineu.

Marți, el a respins acuzaţia că ar fi încălcat cu bună-ştiinţă regulile sanitare anti-coronavirus din ţara sa.

Dineul, organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de către clubul de golf al parlamentului irlandez şi la care au participat 82 de invitaţi, a declanşat un adevărat scandal. În plus, a dus la mai multe demisii, printre care şi cea a ministrului irlandez al Agriculturii, Dara Calleary.

Evenimentul în cauză a avut loc la o zi după o decizie a autorităţilor irlandeze de a înăspri restricţiile privind adunările, interzicând reuniunile de peste şase persoane în interior.

ADVERTISING

Vezi cele mai tari exclusivități SpotMedia.ro