Colindători care nu au respectat restricțiile au fost amendați cu 500 de lei de persoană

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cincisprezece bistriţeni care nu au ţinut cont de recomandările autorităţilor şi au pornit la colindat în Ajunul Crăciunului în grupuri mai mari de şase persoane au fost sancţionaţi de către jandarmi cu amenzi în valoare de 5.500 lei şi patru avertismente scrise, potrivit informării remise vineri de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„Cu toate recomandările făcute de către autorităţi, au existat şi bistriţeni care au ţinut neapărat să se întâlnească în grup mai mare de 6 persoane şi să meargă la colindat. Din păcate, aceştia s-au întâlnit cu jandarmii şi cele 8 persoane au fost sancţionate cu câte 500 de lei pentru constituirea unui grup pietonal mai mare de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

ADVERTISING

De asemenea, tot în noaptea de Ajun, jandarmii au mai depistat 7 persoane care mergeau la colindat, cu toate că era trecut de ora 23.00. Cei în cauză au fost sancţionaţi pentru nerespectarea măsurilor privind restricţiile de liberă circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00- 5.00 cu amenzi în valoare de 1.500 de lei şi 4 avertismente scrise", menţionează Jandarmeria.

În Ajunul Crăciunului, jandarmii au mai aplicat 13 amenzi, în valoare de 5.800 lei, şi 16 avertismente scrise pentru nerespectarea restricţiilor de liberă circulaţie, dar şi pentru nerespectarea măsurilor privind distanţarea fizică şi protecţia individuală.

ADVERTISING

Îți recomandăm să citești și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇