Colegiul „Gheorghe Şincai” din Capitală va fi evacuat pentru renovare UPDATE Directorul acuză un sabotaj

Colegiul „Gheorghe Şincai” din Capitală va fi evacuat pentru renovare <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Directorul acuză un sabotaj

Conducerea Colegiului „Gheorghe Şincai” din Capitală a fost notificată marţi de Primăria Sectorului 4 să predea amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de consolidare a clădirii.

În următorul an şcolar, sunt trei variante de relocare a elevilor la unităţi de învăţământ din sector, despre care primăria afirmă că sunt renovate şi respectă condiţiile de siguranţă.

„În considerarea stringentei necesităţi de demarare a lucrărilor de consolidare şi de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu la clădirea Colegiului Naţional ”Gheorghe Şincai” situată în Bucureşti, Calea Şerban Vodă, nr.167, sector 4, formulăm prezenta notificare prin intermediul căreia vă solicităm ca în termen de 3 zile calendaristice, respectiv până vineri 23 iulie 2021, ora 12:00, să dispuneţi cu privire la predarea prin proces verbal de predare-primire, a amplasamentului unităţii de învăţământ pe care o conduceţi”.

ADVERTISING

Notificarea transmisă colegiului poate fi consultată AICI.

Acum, sunt trei variante de relocare a elevilor:

  • Liceul Tehnologic Dacia,
  • Liceul Tehnologic de Metrologie Traian Vuia,
  • Şcoala gimnazială ”Ienăchiţă Văcărescu”.

Toate clădirile au fost recent renovate şi respectă condiţiile de siguranţă.

Directorul acuză sabotaj

UPDATE Mircea Ţeca, directorul colegiului, a declarat miercuri pentru News.ro că notificarea este „o încercare de intimidare” şi „de sabotare a procesului de înscriere” în noul an şcolar.

El a precizat că solicitarea trebuia făcută către Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, care tranşează astfel de chestiuni. Managerul cere Primăriei Capitalei, proprietara clădirii, să retragă dreptul de administrare al Primăriei Sectorului 4 asupra acesteia.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Având în vedere că notificarea a ajuns marţi la conducerea Colegiului „Gheorghe Şincai”, directorul a afirmat că este „cam devreme să spun altceva decât că este neaşteptată şi, mă rog, ne intrigă”.

„Noi avem mai multe procese cu primăria”, a declarat el. Într-unul dintre procese, Primăria Sector 4 a cerut „ceva similar cu notificarea”. „L-au pierdut, au făcut apel, l-au pierdut din nou şi mai sunt două procese pe rol. Nu ştim de ce a venit acum (notificarea - n.red.).

Bănuiala noastră este că încearcă să saboteze procesul de înscriere. Am aflat deja, din ce ne spun părinţii. Părinţii întreabă dacă liceul rămâne pe loc şi ei anunţă că nu. Încearcă să ne facă să pierdem elevi”.

ADVERTISING

Mircea Ţeca şi-ar putea explica intenţia primăriei ca „un act de răzbunare”. „E greu de înţeles de ce o primărie de sector atacă cea mai importantă instituţie de învăţământ preuniversitar. S-au lăudat în ziar cu ce rezultate bune am avut la BAC şi acum încearcă să ne lase fără elevi”, a mai spus el, între altele.

Elevii și părinții au protestat

Elevii, părinţii şi profesorii de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” au protestat, în repetate rânduri anul acesta, faţă de intenţia Primăriei Sector 4 de a reloca elevii, în vederea modernizării clădirii.

De asemenea, a existat şi o acţiune în instanţă, în urma căreia, în 18 martie, Tribunalul Bucureşti a respins definitiv cererea formulată de Primăria Sectorului 4 privind evacuarea, prin ordonanţă preşedinţială, a Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai", pentru a începe lucrări de consolidare a imobilului.

Primăria dorea evacuarea de urgenţă a clădirii.

În 16 februarie, Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 au semnat un acord prin care primăria îşi asuma în mod explicit obligaţia de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai”.

De asemenea, autorităţile s-au angajat să prezinte mai multe variante de relocare a unităţii de învăţământ pe durata lucrărilor care sunt programate pe durata a 22 de luni.

Citește mai multe despre situația de la Șincai:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇