Coaliția decide azi soarta programului Anghel Saligny. PSD insistă pe continuarea investițiilor în teritoriu

Coaliția decide azi soarta programului Anghel Saligny. PSD insistă pe continuarea investițiilor în teritoriu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderii coaliției se reunesc miercuri pentru a discuta despre viitorul programului „Anghel Saligny”, în contextul în care premierul Ilie Bolojan a declarat că fondurile alocate pentru acest an au fost deja epuizate.

În paralel, PSD consideră că proiectele de apă, canal, drumuri și gaze din teritoriu reprezintă o „linie roșie” și cere continuarea lor printr-un document tehnic pregătit de partid.

Grindeanu: „Nu e politic să ai sau să nu ai apă într-o comunitate”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații vor prezenta în ședința coaliției un document tehnic pentru susținerea acestor investiții.

„Această discuţie trebuie să fie una tehnică, nu politică, fiindcă nu e politic să ai sau să nu ai apă sau drum într-o comunitate, ci ţine de un standard de viaţă absolut necesar pentru România anului 2025”, a declarat Grindeanu, după întâlnirea cu primarii și liderii de Consilii Județene ai PSD.

Premierul avertizează: bugetul pentru Saligny e deja epuizat

La rândul său, premierul Ilie Bolojan a precizat marți că bugetul alocat Ministerului Dezvoltării pentru programul „Anghel Saligny” pe anul 2025, în valoare de 10 miliarde de lei, este deja consumat.

„Ştiu toţi constructorii din România că, în momentul de faţă, bugetul este epuizat. Orice fel de alocare suplimentară va însemna un minus mult mai mare de pe alte programe”, a afirmat Bolojan, care a subliniat că prioritățile Guvernului rămân legate de implementarea PNRR.

Dispute și pe marginea pachetului doi de măsuri fiscale

Un alt punct sensibil al ședinței de miercuri îl reprezintă pachetul doi de măsuri fiscale, deja amânat pentru luna august.

Grindeanu a reiterat că PSD dorește „măsuri de îndreptare a anumitor excese din pachetul unu” și introducerea unei fiscalități mai echilibrate. „Acest pachet trebuie să se adreseze și taxării capitalului, în special a multinaționalelor”, a subliniat liderul PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇