CNN: Documente clasificate au fost găsite și acasă la fostul vicepreședinte Mike Pence

CNN: Documente clasificate au fost găsite și acasă la fostul vicepreședinte Mike Pence
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După cazurile răsunătoare în care au fost implicaţi Donald Trump şi Joe Biden, iată că documente clasificate au fost găsite şi în reşedinţa fostului vicepreşedinte american Mike Pence.

Un avocat a descoperit 12 documente clasificate în reşedinţa din Indiana a fostului vicepreşedinte şi le-a predat Biroului Federal de Investigaţii (FBI), afirmă surse citate de postul de televiziune CNN.

FBI şi Divizia de Securitate Naţională a Departamentului de Justiţie au lansat o analiză a documentelor şi a modului în care acestea au ajuns în casa lui Pence din statul Indiana.

Descoperirea vine după ce Pence a declarat în repetate rânduri că nu a avut niciun document clasificat în posesia sa.

Nu este încă clar la ce se referă documentele sau nivelul lor de sensibilitate sau de clasificare.

ADVERTISING

Chiar Pence a cerut percheziţia

Pence i-a cerut avocatului să efectueze percheziţia în locuinţa sa, ca măsură de precauţie, iar avocatul a început să cerceteze săptămâna trecută patru cutii depozitate în casa lui Pence, găsind un număr mic de documente cu marcaje clasificate, au precizat sursele.

Avocatul lui Pence a alertat imediat Arhivele Naţionale. La rândul lor, Arhivele Naţionale au informat Departamentul de Justiţie.

Un avocat al lui Pence a declarat pentru CNN că FBI a cerut să ridice documentele cu marcaje de documente clasificate chiar în acea seară, iar Pence a fost de acord.

Într-o scrisoare către Arhivele Naţionale obţinută de CNN, reprezentantul lui Pence, Greg Jacob, a scris că un "număr mic de documente purtând marcaje clasificat" au fost împachetate din greşeală în cutii şi transportate la locuinţa vicepreşedintelui.

ADVERTISING

"Vicepreşedintele Pence nu a ştiut de existenţa unor documente sensibile sau clasificate la reşedinţa sa personală", a scris Jacob. "Vicepreşedintele Pence înţelege importanţa deosebită a protejării informaţiilor sensibile şi clasificate şi este pregătit şi dispus să coopereze pe deplin cu Arhivele Naţionale şi cu orice anchetă corespunzătoare", arată documentul.

Materialele clasificate au fost stocate în cutii care au fost duse mai întâi la locuinţa temporară a lui Pence din Virginia înainte de a fi mutate în Indiana, potrivit surselor.

Cutiile nu se aflau într-o zonă securizată, dar odată ce documentele clasificate au fost descoperite, acestea au fost plasate în interiorul unui seif aflat în casă.

Biroul lui Pence din Washington DC a fost, de asemenea, percheziţionat, a declarat avocatul fostului vicepreşedinte, dar nu a fost descoperit niciun material clasificat sau alte documente care să intre sub incidenţa Legii privind documentele prezidenţiale.

ADVERTISING

Săptămâna trecută, Pence a declarat la Fox Business că primea documentele din cadrul briefing-ului zilnic la reşedinţa vicepreşedintelui. "Mă trezeam devreme. Mă duceam la seiful în care asistentul meu militar plasa acele materiale clasificate. Le scoteam şi le analizam", a povestit Pence.

"Primeam o prezentare a acestora şi apoi, sincer, de cele mai multe ori, pur şi simplu le returnam în dosarul în care le primisem. Ele intrau în mod obişnuit în ceea ce se numea un sac de ardere, pe care asistentul meu militar îl lua şi apoi distrugea acele materiale clasificate - la fel şi în materialele pe care le primeam la Casa Albă", a detaliat Pence.

Cazurile Trump şi Biden

Agenţii FBI au colectat în august 2022 documente din reşedinţa lui Donald Trump din Mar-a-Lago (Florida), iar cazul este anchetat de un procuror special, Jack Smith. Autorităţile susţin că erau documente clasificate, dar Trump afirmă că acestea au fost declasificate de el în timp ce era preşedinte.

Într-un caz separat, secretarul Justiţiei, Merrick Garland, a anunţat numirea unui procuror special, Robert Hur, pentru investigarea cazului documentelor clasificate găsite într-un fost birou universitar al lui Biden din Washington D.C. şi în reşedinţa acestuia din Wilmington, statul Delaware. Documentele datează din perioada în care Biden era vicepreşedinte, în mandatul lui Barack Obama.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇