Numărul morților din accidente rutiere în rândul tinerilor l-a depășit pe cel al deceselor provocate de tuberculoză și de consumul de droguri.
Aceasta este adevărata dimensiune a accidentelor rutiere și a riscului pe care îl reprezintă pentru societate, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Șerbănescu, la prima conferință din cadrul proiectului pilot „Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR”.
"Educația rutieră, cel puțin pentru cei care sunt din generația mea, se făcea în școli înainte de Revoluție. De 35 de ani, luați, să spunem așa, deturnați de la interesul pentru educație de grijile cotidiene am uitat să mai facem educație. Am ajuns după 35 de ani în situația în care numărul accidentelor rutiere sau numărul morților din accidente rutiere în rândul tinerilor a depășit numărul deceselor din cauza tuberculozei și din cauza consumului de droguri.
Deci, aceasta este adevărata dimensiune a accidentelor rutiere și a riscului pe care îl reprezintă pentru societate, în special pentru tineri. Nu avem pretenția că prin această campanie vom crea brusc o iluminare, dar începem să mutăm reflectorul de pe alte activități pe cauza principală, și anume educația", a afirmat Șerbănescu.
Potrivit acestuia, educația înseamnă crearea unui reflex care, odată creat, nu va mai presupune un efort de a respecta regulile rutiere.
"Toți suntem - toți de aici, din sală, și toți din societate - suntem rodul unei educații care a început de când eram mici. Ne spălăm pentru că am fost educați să ne spălăm, nu aruncăm gunoiul pe stradă pentru că am fost educați să nu aruncăm gunoiul pe stradă, mâncăm cu furculița pentru că am fost educați să facem treaba asta. De ce să nu fim educați de mici să respectăm și regulile rutiere?
În momentul în care îți intră în reflex, pentru că, de fapt, educația asta înseamnă: crearea unor reflexe pe termen lung, în momentul în care-ți intră în reflex că n-ai voie să te urci la volan chiar dacă ai băut o bere, n-ai voie să te uiți la volan chiar dacă, mai nou acum că se consumă droguri, ai tras un joint, n-ai voie să răspunzi la telefon sau să te uiți în telefon când ești la volan, nu ai voie să nu fii atent în momentul în care traversezi, în momentul în care se creează acest reflex, nu va mai exista efortul de a respecta regulile rutiere.
Le vei face natural și asta încercăm să facem acum: să obișnuim tinerii - pentru că ne adresăm în special tinerilor, școlarilor - să îi obișnuim și să le creăm reflexul de a respecta legislația rutieră și conduita preventivă impusă de societate, dar, în același timp, să îi determinăm și pe adulți ca, trași de mânecă, practic, de copii, să-și aducă și ei aminte de regulile rutiere și de respectarea acestor reguli", a spus reprezentantul companiei de drumuri.
În opinia sa, cu cât educația este mai timpurie, cu atât va fi nevoie mai puțin de factorul coercitiv.
