Clubul Bamboo s-a redeschis ilegal. Primarul sectorului 2 a intervenit din nou. S-au dat amenzi și s-au confiscat bani

Clubul Bamboo s-a redeschis ilegal. Primarul sectorului 2 a intervenit din nou. S-au dat amenzi și s-au confiscat bani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clubul Bamboo, închis în luna martie, s-a redeschis ilegal, fără autorizație de funcționare și fără să amenajeze terasa, spune primarul sectorului 2, Radu Mihaiu.

Aparent în lumea “intangibililor” suspendarea activității până la rezolvarea problemelor e totuna cu o pauză scurtă, de formă. Greșit. Azi, în ciuda sancțiunilor aplicate în martie, cei de la Bamboo au repornit activitate fără niciun drept. Nu au intrat în legalitate cu amenajarea terasei. Nu și-au scos autorizație de funcționare. Nimic. Au impresia că regulile nu sunt pentru ei, spune Radu Mihaiu într-o postare pe Facebook.

Aparent în lumea “intangibililor” suspendarea activității până la rezolvarea problemelor e totuna cu o pauză scurtă, de…

Publicată de Radu Mihaiu pe Sâmbătă, 10 aprilie 2021

El mai spune că instituțiile abilitate au venit în control, au găsit din nou nereguli și, în consecință, au dat amenzi mai mari și au confiscat veniturile ilicite obținute club în perioada suspendării activității.

ADVERTISING

„În Sectorul 2 încurajăm afacerile, dar doar pe cele legale. Este uimitor cum pentru o locație cu atât de mult potențial nu se investește corect și nu se fac demersurile pentru intrarea în legalitate. E alegerea lor, dar atâta timp cât nu respectă normele în vigoare, suspendarea activității rămâne valabilă și vor fi sancționați pentru orice fel de abatere”, conchide primarul sectorului 2 .

La finele lunii martie, Clubul Bamboo a fost închis în urma unui flagrant.

Alături de alte două localuri celebre din Capitală, clubul Loft și terasa Casa di David din Herăstrău, Clubul Bamboo a fost închis pentru 30 de zile, în urma neregulilor găsite.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇