Cel mai amplu exercițiu al Forțelor pentru Operații Speciale se desfășoară în România

Cel mai amplu exercițiu al Forțelor pentru Operații Speciale se desfășoară în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale ”Junction Strike 23”, cel mai amplu al acestei categorii de forţe, se desfăşoară, începând de luni, în România, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

La exerciţiu participă peste 500 de militari români şi aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, precum şi aproximativ 100 de militari străini.

Potrivit MApN, exerciţiul se desfăşoară, în perioada 8-18 mai, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităţilor Babadag, Bacău, Câmpia Turzii, Constanţa, Cincu, Deda, Mangalia, Mărăcineni, Mihail Kogălniceanu, Răstoliţa, Reghin, Târgu-Mureş, Tulcea şi Ungheni.

ADVERTISING

”Acest exerciţiu, în care sunt angrenaţi peste 500 de militari români şi aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, asigură condiţiile organizatorice pentru executarea instruirii cât mai realiste, pe baza unui scenariu fictiv, de către structurile de nivel tactic şi operativ participante, în format multinaţional şi interinstituţional.

Scopul principal al acestui exerciţiu complex este certificarea a trei ţinte de capabilităţi NATO - un grup maritim de Forţe pentru Operaţii Speciale, un grup terestru de Forţe pentru Operaţii Speciale şi un detaşament de Operaţii Speciale Aeriene cu aripă rotativă”, arată sursa citată.

ADVERTISING

Alături de militarii români din structurile de forţe pentru operaţii speciale se vor antrena şi vor desfăşura acţiuni de conducere-coordonare a efectivelor proprii şi aproximativ 100 de militari străini din ţări aliate, precum Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

De asemenea, la activitate vor participa, în calitate de observatori, militari din ţări partenere precum Georgia, Iordania şi Republica Moldova.

”Această importantă activitate de instruire multinaţională urmăreşte dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate promovarea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre”, mai arată MApN.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇