CCR a amânat pentru 30 septembrie dezbaterea pe impozitarea pensiilor speciale

CCR a amânat pentru 30 septembrie dezbaterea pe impozitarea pensiilor speciale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Constituţională a amânat pentru 30 septembrie discuţia privind obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, au declarat surse ale instituţiei pentru News.ro.

Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.

Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.

Parlamentarii și-au votat impozitarea pensiilor speciale, într-o ședință cu scandal. USR spune că e neconstituțional, PSD și PNL acuză: Vă tremură genunchii?

ADVERTISING

Sesizarea Înaltei Curți

Pe 18 iunie, Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Instanţa supremă susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă numeroase articole din Constituție.

ICCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează "justeţea impunerii sau echitatea fiscală", care "asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia".

"Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită.

ADVERTISING

Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale", precizează ICCJ.

Putem scăpa de pensiile speciale? Dreptul câștigat și discriminarea vs modalitate de calcul - Interviu

ICCJ: Noua taxă reprezintă o adevărată confiscare

Potrivit Instanţei supreme, noua "taxă" nu doar că este discriminatorie şi reprezintă un impozit pe venit "deghizat", dar se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce ar duce, de la un anumit nivel, la un procentaj de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%.

"În aceste condiţii, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare şi este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului. Opţiunea promovată prin legea în discuţie reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie", se afirmă în sesizare.

ADVERTISING

Pensii speciale există peste tot în lume. De ce la noi e o problemă și cum s-ar putea rezolva. Parlamentul doar s-a făcut că a găsit o soluție - Interviu cu Aurelian Dochia

ICCJ mai arată că, prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obţine venituri din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă în condiţiile legilor speciale.

Un alt argument este reprezentat de încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la principiul impunerii fiscale juste şi echitabile, precum şi de încălcarea principiului egalităţii statuat de Constituţie şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Instanţa supremă mai acuză încălcarea principiului clarităţii, previzibilităţii şi predictibilităţii legii, a principiului independenţei judecătorilor, precum şi încălcarea principiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Ministrul Muncii, la RTV: Cei mai afectați de impozitarea pensiilor sunt judecătorii și procurorii. Militarii ar trebui să fie singura categorie exceptată

Parlamentul a încălcat și procedura

În privinţa motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, ICCJ apreciază că prin legea dedusă controlului de constituţionalitate se încalcă principiul constituţional al organizării ierarhice a normelor juridice, având în vedere că, în pofida caracterului său ordinar, actul normativ modifică, implicit, dispoziţii legale cuprinse în acte normative cu forţă juridică superioară, respectiv dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

"Astfel, ca urmare a aplicării noilor dispoziţii legale (cu caracter ordinar), dreptul la pensie al magistraţilor nu ar mai fi în realitate în cuantumul stabilit în Legea nr. 303/2004 (lege cu caracter organic), ci într-un cuantum mult diminuat", se subliniază în hotărâre.

Un alt argument este acela că legea sesizată a fost supusă întâi dezbaterii şi adoptării Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional, ceea ce contravine normelor constituţionale care stabilesc o altă procedură în privinţa reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇