Camera Reprezentanţilor obţine acces la documente despre situaţia financiară a lui Donald Trump

Camera Reprezentanţilor obţine acces la documente despre situaţia financiară a lui Donald Trump
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia pentru Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor din SUA a ajuns la un acord cu fostul preşedinte Donald Trump pentru obţinerea unor documente financiare importante, în cadrul investigaţiei privind potenţiale situaţii de conflict de interese, informează site-ul Axios.com.

„După numeroase victorii în instanţe, sunt mulţumită că organismul pe care îl conduc a ajuns acum la un acord pentru a obţine documente financiare centrale pe care preşedintele Trump a luptat ani de zile să le ascundă de Congres”, a declarat joi seară Carolyn Maloney, preşedintele Comisiei pentru Supraveghere şi Reforme a Camerei Reprezentanţilor şi membră a Partidului Democrat.

ADVERTISING

Documentele despre situaţia financiară a lui Donald Trump vor fi furnizate de compania de contabilitate privată Mazars USA, cu care colaborează fostul preşedinte.

Conform acordului, Donald Trump a acceptat să nu conteste în apel o decizie luată în iulie de o instanţă din Washington D.C. care permite Camerei Reprezentanţilor să aibă acces la "anumite documente financiare şi conversaţii".

Comisia pentru Supraveghere şi Reforme a Camerei Reprezentanţilor a iniţiat în 2019 o investigaţie privind posibile situaţii de conflict de interese şi privind legături financiare externe pe care le-ar fi avut Donald Trump.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇