Bucătarul lui Putin, filmat într-un subsol plin de cadavre ale luptătorilor săi: „Contractele voastre s-au încheiat” (Video)

Bucătarul lui Putin, filmat într-un subsol plin de cadavre ale luptătorilor săi: „Contractele voastre s-au încheiat” (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Într-o înregistrare video sumbră publicată de Anul Nou, şeful grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigozin – un aliat cheie al lui Vladimir Putin – a fost filmat în timp ce vizita un subsol din apropierea frontului estic, plin de cadavrele luptătorilor săi, mulţi dintre ei foşti deţinuţi, care au fost ucişi în timpul luptelor acerbe pentru oraşul Bahmut, un obiectiv-cheie din Doneţk, pe care Rusia încearcă să-l cucerească încă din vară.

În morga improvizată, lui Prigozin i se arată cadavre pe targă şi în saci mortuari. O grămadă de cadavre în saci poate fi văzută stivuită până la nivelul umerilor în colţul uneia dintre încăperi, iar Prigozin poate fi auzit spunând: „Contractul lor s-a terminat, vor pleca acasă săptămâna viitoare. Aceştia se pregătesc să fie trimişi. Cu toţii lucrăm în noaptea de Anul Nou. Aici zac luptătorii Wagner care au murit pe front. Acum sunt puşi în sicrie de zinc şi se vor întoarce acasă”.

ADVERTISING

Iar în timp ce mai multe cadavre sunt încărcate într-un camion, Prigozin poate fi auzit făcând urări de Anul Nou. Prigozin îi strigă pe oamenii care îngrămădesc cadavrele şi le spune: „La mulţi ani, oameni buni!". 

Grupul Wagner a jucat un rol-cheie în ofensiva rusă împotriva Bahmut. Soldaţii ucraineni intervievaţi de „The Guardian” au spus că luptătorii Wagner au fost adesea folosiţi ca trupe de şoc în atacurile frontale asupra poziţiilor lor, în timp ce ruşii mobilizaţi recent sunt desfăşuraţi în roluri mai defensive.

ADVERTISING

În timp ce surse ucrainene şi bloguri militare ruseşti sugerează de mult timp că Wagner a suferit pierderi grele în asaltul care durează de luni de zile, imaginile şi comentariul lui Prigozin par să confirme că aceasta este realitatea.

Bahmut rezistă. Prigozin spune că e nevoie de săptămâni pentru a cuceri o singură casă

Trupele ruseşti au petrecut chiar săptămâni întregi încercând să captureze o singură casă în principalul oraş disputat din Donbas, Bahmut, susţine şeful grupului de mercenari ruşi Wagner.

ADVERTISING

„În Artemovsk, fiecare casă a devenit o fortăreaţă. Băieţii noştri se luptă uneori mai mult de o zi pentru o casă. Uneori se luptă săptămâni întregi pentru o casă. Şi în spatele acestei case, există încă o nouă linie de apărare, şi nu una singură. Şi câte astfel de linii de apărare există în Artemovsk? Cinci sute nu ar fi probabil o exagerare", spune Prigozin.

Un luptător Wagner pe care Prigozin îl întâlneşte se plânge de dificultăţile cu care se confruntă pe front. „Nu avem suficient echipament, nu avem suficiente BMP3 (maşini blindate) şi obuze", spune el.

În imagini separate din Bahmut, filmate la 2 ianuarie, un soldat ucrainean pe nume Kianin descrie lupta continuă. Pe fondul zgomotului bombardamentelor, el povesteşte cum luptătorii din sectorul său au respins mai multe atacuri de amploare împotriva oraşului pe care îl numeşte „fortăreaţa".

„Veneau ca nişte insecte. A trebuit să ne realimentăm cu muniţie de mai multe ori... Linia de apărare stă în picioare şi rezistă", spune ucraineanul.

Ziua 314: Mii de civili au murit în Ucraina. Putin comandă filme despre război, ca să ascundă eșecurile


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇