Putin știe că succesul militar al Armatei Roșii în cel de-Al Doilea Război Mondial nu s-a datorat ajutorului occidental din prima parte a războiului, nici vitejiei generalilor sovietici, ci epurărilor întreprinse de Stalin, care nu numai că au înfricoșat o societate, dar au pus la dispoziția liderului sovietic un mecanism capabil să îndeplinească orice ordin, oricâte absurd și cinic ar fi fost el. Iar acum Rusia se pregătește de un război generalizat.
Sistemul de teroare din interior este construit după modelul stalinist, iar destabilizarea regiunii și haosul sunt larg utilizate în exterior, a se vedea cazurile Georgiei și Republicii Moldova.
Totuși, atrage atenția istoricul Cosmin Popa, specializat în spațiul ex-sovietic, ar trebui să fim prudenți în a alimenta narațiunea care folosește tot Moscovei, aceea că are puterea de a sabota pe scară largă Vestul și alegerile din iunie.
Dacă însă Occidentul va pierde bătălia politică, bătălia sentimentală, bătălia emoțională din Ucraina, iar ucrainenii vor resimți asta ca pe o trădare, nu vom face decât să câștigăm niște inamici redutabili la granițele noastre, care împreună cu rușii, se vor întoarce împotriva Occidentului.
Principalele idei din interviul video:
- În momentul de față, Ivanișvili, creatorul și finanțatorul Visului georgian, care este de fapt un coșmar georgian, se află în plin efort de transformare a Georgiei într-un stat cu apetențe autoritariste, nu într-atât de puternic încât să-l aducă sub controlul deplin al structurilor putiniste, dar îndeajuns de pronunțat, astfel încât să devină indezirabil pentru Uniunea Europeană.
- Este una din operațiile hibride majore ale Rusiei în Caucaz, o operațiune pregătită temeinic de multă vreme/ Rusia este angajată într-o masivă operațiune de destabilizare politică a acestor țări, cu scopul de a reveni în postura de factor politic determinant
- În cazul Moldovei, obiectivul Rusiei este foarte limpede: adâncirea fracturării, punerea conducerii politice de la Chișinău în incapacitatea de a acționa unitar pe teritoriu întregii țări.
- Transferul de proprietate care se află în curs ne arată că ne îndreptăm către un alt tip de regim, care valorifică mai direct experiența sovietică. Și ne mai arată încă un lucru important, acela că Rusia, pe termen mediu, se pregătește de război.
- Ucraina are o mare problemă și este cea legată de mobilizare. Mobilizarea nu este o problemă doar logistică și administrativă sau legală. Mobilizarea este și o problemă de psihologie colectivă.
- Dacă Occidentul va pierde bătălia politică, bătălia sentimentală, bătălia emoțională din Ucraina, iar ucrainenii vor resimți asta ca pe o trădare, nu vom face decât să câștigăm niște inamici redutabili la granițele noastre, care împreună cu rușii se vor întoarce împotriva Occidentului.
- Din perspectivă istorică, China este răul cel mai mare. Problema este că, pentru a ajunge să te confrunți cu răul cel mai mare, trebuie să treci de răul imediat care este capabil să producă ravagii imediate.
Vladimir Putin își începe, iată, cel de-al cincilea mandat, dar și-l începe cu niște proteste în Georgia. Ce înseamnă aceste proteste? Aș vrea să începem de aici, care este miza Rusiei astăzi în Georgia?
Lucrurile pot fi foarte simplu rezumate. Rusia se află în plin proces de putinizare, de deturnare a Georgiei de la parcursul ei european și occidental. Acolo are loc o dispută care se duce în termenii specifici propagandei putiniste, suveranitate națională versus amestec străin occidental în treburile interne, care practic se așază pe o falie mai veche și o falie care desparte practic două segmente diametral opuse ale societății georgiene.
Unul dintre ele, modern, dinamic, nu neapărat tânăr în termenii vârstei biologice, dar tânăr și modern în termenii aspirațiilor profesionale și umane, și un alt segment care acoperă în bună măsură spațiul rural, dar nu doar spațiul rural, ci și structurile administrative ale Georgiei, care în mod tradițional, ca în oricare dintre statele care au trecut prin comunism, prin regimuri dictatoriale, se află sub controlul politic al administrației superioare.
În momentul de față, Ivanișvili, creatorul și finanțatorul Visului georgian, care este de fapt un coșmar georgian, se află în plin efort de transformare a Georgiei într-un stat cu apetențe autoritariste, nu într-atât de puternic încât să-l aducă sub controlul deplin al structurilor putiniste, dar îndeajuns de pronunțat, astfel încât să devină indezirabil pentru Uniunea Europeană.
Este una din operațiile hibride majore ale Rusiei în Caucaz, o operațiune pregătită temeinic de multă vreme, dusă cu un oarecare grad de măiestrie și cu o bună cunoaștere a realităților locale. Președinta Salome Zourabişvili, în momentul de față, împreună cu partidele de opoziție care o susțin, reprezintă singurul obstacol în calea acestei încercări de schimbare a parcursului internațional al Georgiei și, în ultima instanță, de subordonare a Georgiei obiectivelor Kremlinului.
Și aici este foarte simplu, funcționează mecanismul profețiilor autoîndeplinite, în sensul în care Rusia ocupă un procent semnificativ, aproximativ 20% din Georgia în urma războiului ruso-georgian.
Această ocupație rusească este folosită de către partizanii Kremlinului drept argument pentru menținerea unor relații privilegiate între Tbilisi și Moscova. Exact cum s-a întâmplat atâta vreme în Republica Moldova.
Aceste evenimente care se petrec în Georgia au relevanță maximă pentru întreg Caucazul de Nord, dar ele nu pot fi disociate de eforturile Rusiei de destabilizare a regiunii în ansamblul ei, prin potențarea conflictului azero-armen.
Deci, în momentul de față, Rusia este angajată într-o masivă operațiune de destabilizare politică a acestor țări, cu scopul de a reveni în postura de factor politic determinant, pentru că este, dacă vreți, o răzbunare a Rusiei, o încercare de revenire în forță. Iar singura modalitate prin care se poate face această revenire este prin inducerea anarhiei și instabilității în această zonă.
Doar astfel Rusia se poate transforma într-un factor politic determinant, pentru că altfel ea nu are nici capacitatea și nu are nici viziunea și nici credibilitatea de a o face în mod organic și pașnic.
E același scenariu pe care îl vedem cumva început și la Chișinău? Președinta Maia Sandu a avut o reacție referitoare la protestele din Georgia, a încurajat cumva protestele. Mă întreb dacă se uită cu un ochi îngrijorat spre ceea ce se întâmplă în Georgia.
Sigur că da, are o legătură, dacă vorbim din perspectiva Kremlinului. Din perspectiva mecanismelor interioare de care uzează această operațiune de destabilizare, ele sunt oarecum diferite, pentru că în Republica Moldova miza fundamentală este acum Republica Găgăuzia. Ea se contura de peste un an de zile, pentru că acolo avea loc o construcție propagandistică extrem de atentă, nu foarte complicată din punct de vedere conceptual, din punct de vedere al mecanismelor folosite, care se baza în bună măsură pe ignoranța și lipsa de orizont intelectual al auditoriului. Însă asta nu o face mai puțin eficientă.
Ceea ce încearcă Rusia să obțină în Moldova prin instigarea Găgăuziei împotriva autorităților centrale este să pună conducerea de la Chișinău într-o situație internațională imposibilă, prin practic deschiderea Găgăuziei ca teritoriu autonom, dar totuși făcând parte din Republica Moldova, către toate canalele rusești.
Și aici veți vedea că protocolul de colaborare între Promsviazibank și Republica Găgăuzia, legat de plata acelor cotații foarte asemănătoare cu cele pe care le primește populația din Transnistria, va genera o serie de blocaje și o serie de dispute de ordin diplomatic.
Al doilea obiectiv la fel de important este acela de a forța Chișinăul la acte foarte nervoase, bazate pe forță, de natură să genereze o adevărată mișcare de nesupunere civilă în Găgăuzia. Pentru că în momentul de față trebuie să spunem foarte clar că cei care fac acest zgomot de fond în Găgăuzia sunt persoane, cercuri asociate în mod direct lui Ilan Șor și așa-zisului său Bloc Victoria creat la Moscova, care, așa cum spunea Octavian Țîcu, are rolul unui guvern în exil.
Deci, din acest punct de vedere, în cazul Moldovei, obiectivul Rusiei este foarte limpede: adâncirea fracturării, punerea conducerii politice de la Chișinău în incapacitatea de a acționa unitar pe teritoriul întregii țări. Și aici sigur că Transnistria face obiectul unei discuții separate, dar în Găgăuzia lucrurile stau mai complicat, cu atât mai mult cu cât în Occident și nu numai în Occident, dar și în țările vecine nouă, se găsesc o serie de organizații care acum sunt foarte neliniștite și îngrijorate de soarta drepturilor minorităților rusofone, știind exact că în spatele acestui discurs nu se ascund decât operațiunile Kremlinului de destabilizare a acestei regiuni, pentru că în realitate nimeni nu îngrădește drepturile lingvistice, culturale și naționale ale minorității ruse.
Problema drepturilor rusești este aceea că ei nu cer drepturi comune fiecărei minorități, ci cer practic să își oficializeze vederile politice la nivelul țării de rezidență.
Știm cum sunt folosiți etnicii ruși sau ce încape sub această umbrelă a compatrioților ruși.
Sigur că da. Și aici, repet, nu este vorba doar despre o comunitate în ansamblul ei, este vorba despre rețele, grupuri și grupuscule construite, întreținute, isterizate și organizate prin intermediul propagandei și direct de către diverse instituții rusești.
În pofida faptului că acuză tot timpul Occidentul de organizare a revoluțiilor colorate, rușii sunt de fapt deținătorii organizării unor tulburări civile, care seamănă a revoluție, dar care, de fapt, ascund încercări de lovituri de stat.
Dacă instrumentul Rusiei în exterior este haosul, se semene haosul, cum arată lucrurile în interior? Asistăm la o înăsprire din ce în ce mai mare a regimului, dar în ce direcție, înspre un regim totalitar?
Sigur că apelul la haos, la destabilizare este în aria tradițională a politicii externe sovietice și apoi a celei ruse. Și trebuie să înțelegem fundamental că acești oameni care conduc astăzi Rusia practic nu au alte referințe, cu excepția celor din perioada sovietică. Iar din perioada sovietică ei aleg cu precădere perioada stalinistă, pentru că permite luxul unei continuități logice a procesului istoric.
Hrușciov este și el o persoană din care se pot inspira, dacă ne referim la activismul și dinamismul din politica externă, pentru că maxima extindere a influenței blocului comunist s-a atins în timpul lui.
Stalin mai are și calitatea că domnia lui să fi cuprins în interiorul ei și victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial și maximum de influență internațională a Uniunii Sovietice. Or, acești oameni tocmai de aici se inspiră atunci când încep să facă guverne în exil, așa cum au pentru Ucraina, au și pentru Moldova și cu siguranță vor confecționa pentru toate țările care pot intra în obiectivul lor.
Este la fel de clar că succesul, influența și puterea Uniunii Sovietice sunt asociate de către acești oameni, în mod normal, cu instaurarea unui regim interior foarte dur, a unui control aproape absolut. Ele trebuie să fie foarte clare, pentru că altfel nu-și ating scopul.
Dar dacă ne uităm la semnalele pe care le transmite în ultima vreme propaganda internă rusă, vom vedea că avem acolo discuții foarte contondente despre eșecul elitelor politice și economice formate în ultimii 30 de ani, despre necesitatea unor elite patriotice dedicate scopurilor politice interne și externe ale Rusiei și despre o trădare a elitelor în termeni economici și politici.
Or, asta înseamnă că regimul se pregătește intens de o schimbare fundamentală a regulilor jocului.
În Rusia nu se face niciodată schimbarea prin legislație, legislația vine după și ea, de fapt, justifică și reglementează post-factum o realitate deja existentă pe teren.
Timur Ivanov este, dacă vreți, perla cea mai sălucitoare din această întreagă colecție. Sunt zeci de afaceri de corupție în Rusia, zeci de mici scandaluri care acum se află sub investigație și care maschează prost două lucruri fundamentale.
Primul și cel mai important este încercarea de a obține un efect de disciplinare a elitelor, de subordonare totală. Iar al doilea efect pe care-l vizează este un transfer de proprietate. Pentru că toate aceste afaceri de corupție generează și transferuri de proprietate.
Transferul de proprietate care se află în curs ne arată că ne îndreptăm către un alt tip de regim, care valorifică, dacă vreți, ceva mai direct experiența sovietică. Și ne mai arată încă un lucru și acesta, cred, este important, acela că Rusia, pe termen mediu, se pregătește de război.
De un război generalizat, de o escaladare?
Rusia și conducătorii Rusiei de astăzi știu, sunt încredințați de faptul că succesul militar al Armatei Roșii în cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a datorat ajutorului occidental din prima parte a războiului, fără de care cu siguranță că n-ar fi putut rezista, nu s-a datorat pregătirilor întreprinse de Stalin în anii '30, care au fost foarte importante și nu s-a datorat nici vitejiei și capacității de luptă a generalilor sovietici. Pentru că, dacă ne uităm în termenii pierderilor de vieți omenești și materiale, lucrurile stau ceva mai complicat, ci s-a datorat în bună măsură epurărilor întreprinse de Stalin în perioada 1937-1938, care nu numai că au înfricoșat o societate și au disciplinat-o, dar au pus la dispoziția liderului sovietic un mecanism capabil să îndeplinească orice ordin, oricât absurd și cinic ar fi fost el.
Or, tocmai acesta este lucrul pe care vor să-l obțină și Putin, și cei din jurul lui.
Cine e în jurul lui, în cercul imediat?
Singura persoană pe care o văd exprimându-se cu un oarecare sens, deși nu foarte diferit de cel al lui Putin, este Nikolai Patrușev. Pentru că nu pot lua în serios nici declarația lui Lavrov, care este total decredibilizat, ca de altfel întreaga conducere a Rusiei, nici pe Medvedev.
Deci lucrurile în momentul de față sunt destul de fluide în Rusia, dar vom avea în foarte scurt timp niște anunțuri foarte importante, judecând și după noile decrete semnate de Putin ieri.
Și dacă citim cu atenție conținutul acestor decrete, vom vedea că ele sigur conțin prevederi generoase, de exemplu, cum sunt cele legate de creșterea duratei medii de viață în Rusia, despre ridicarea salariului minim până la cote nemaiîntâlnite, dar conțin și o serie de prevederi legate de existența unui internet suveran, despre autosuficiența tehnologiei, despre scăderea importurilor de tot felul, până la 17% din produsele și serviciile consumate de Federația Rusă.
Și mai conțin o serie de prevederi pe care eu le-aș putea numi critice, legate de folosirea intensă a tehnologiilor și a statisticilor în efortul de optimizare a vieții rușilor și a funcționării administrației, care, după cum îmi sună mie, seamănă foarte mult cu acele ratinguri pe care le folosește puterea din China pentru evaluarea cetățenilor și a atitudinilor cetățenilor față de politică, față de autorități, lucru care de fapt decide și accesul la beneficii și servicii controlate în bună măsură de către stat.
Avantajul autocrațiilor în a folosi datele.
Ceea ce ne salvează pe noi este că autocrațiile rareori folosesc tehnologiile, pentru că toată lumea este tentată să spună că Republica Populară Chineză a făcut un progres remarcabil în materie de tehnologie. Și lucrurile stau cu siguranță așa. Însă, dacă ne uităm cu atenție, sunt foarte puține lucruri care au fost inventate acolo.
Multe dintre ele practic încearcă nu atât să replice căi de accesare a unor tehnologii, să schimbe căile de accesare, dar obiectivul este, rămâne în continuare același în cazul Rusiei, ca și în cazul Coreei de Nord și al Iranului. Cred că suntem în fața unui caz clasic de încercare disperată de repetare a drumului progresului, fără ca aceste țări să-și dea seama că nu au nicio șansă să ajungă acolo.
Dacă Rusia se pregătește de o eventuală escaladare, unde să ne uităm?
Eu sunt foarte sceptic în legătură cu această posibilitate a unei epidemii de sabotaj organizate de Rusia în Europa și în diverse locuri. În mod logic, momentul ar fi extrem de prost ales. Sigur că există această motivație, astfel Rusia ar determina Occidentul să-și vadă de problemele sale.
De Le Pen, nu de Putin.
Ceea ce iarăși este o tactică destul de des accesată de Rusia. De ce sunt sceptic?
Pentru că în momentul de față Rusia a aruncat în foarte multe locuri semințele acestor operațiuni de destabilizare și eu nu cred că eventuale sabotaje pot obține efecte politice pe termen mediu și lung, așa cum atentatele teroriste nu au dus niciodată la schimbarea atitudinii statelor occidentale față de terorism în general.
Și mai este o chestiune care cred că este importantă.
Cum spuneam, Rusia a aruncat deja semințele și aceste semințe constau în programele partidelor suveraniste, în revoltele pe care le amorsează în diverse locuri, în controlul remarcabil pe care cu siguranță îl exercită asupra unor mișcări protestatare din anumite țări, cum este cea a fermierilor, pe care nu i-am văzut niciodată protestând nici în Polonia, nici în România cu privire la prețul de dumping la cereale practicat de Rusia prin intermediul Belarusului și al unor companii din țările baltice. Comerț care funcționează și care merge fără nicio problemă, nu este blocat nicăieri.
Deci, din acest punct de vedere, știind că Europa și lumea vor avea foarte multe rânduri de alegeri în această perioadă, mi s-ar părea normal ca cei de la Kremlin să aștepte roadele acestor operațiuni pe care le-au amorsat de mult timp și să nu complice până la imprevizibilitate lucrurile prin organizarea de sabotaje.
Personal, cred că acest discurs comun legat de posibilitatea organizării unui lanț de sabotaje nu este altceva decât o operațiune de dezinformare a Rusiei.
Sau o nouă naivitate a Occidentului?
Sunt multe țări, sunt mulți lideri politici care își maschează absența dorinței de a acționa prin naivitate. Eu cred că foarte multe țări occidentale sau cele mai multe țări occidentale știu exact cu ce se confruntă, știu exact cine este Putin, cum acționează și care sunt pericolele care vin de aici.
Că aleg să facă sau nu ceva pentru a preîntâmpina potențiale efecte este cu toată altă discuție, dar toată lumea știe cu cine are de-a face.
Deci Rusiei practic îi convine să fie percepută ca păpușarul care cumva joacă acum aceste alegeri europene?
Sigur că da. Observ că și în retorica diverselor canale de informare aparținând unor personaje din opoziția rusească, mai ales cele aflate în străinătate, dar și în Rusia, că și acolo se încurajează această manieră de a percepe Rusia ca fiind mult mai puternică decât este în realitate, de fapt.
Principalul argument pentru care Rusia este considerată o mare putere în momentul de față este cel legat de armamentul nuclear.
Acesta este argumentul ultim și nu întâmplător Rusia face apel și zăngăne tot timpul aceste arme, pentru că ei știu exact că, de fapt, acela este singurul argument capabil să împiedice orice acțiune hotărâtă împotriva încercărilor de destabilizare. De aceea, de ce ar mai fi nevoie de aceste atentate, de aceste sabotaje?
De ce ar fi nevoie în momentul de față de o atragere a NATO în conflict?
Există un proverb rusesc “Bate-i pe ai tăi, să se teamă străinii”. Putin are această obsesie a respectului. Și, marți, în discursul de inaugurare, Putin vorbea despre faptul că este posibilă o discuție despre Securitate, dar în termenii respectului, vedeți această obsesie a respectului.
Iar pentru ei este foarte important ca percepția să fie de așa natură, astfel încât să credibilizeze Rusia ca țară capabilă să destabilizeze întreaga lume.
Se vorbește despre încercări de destabilizare a piețelor financiare. Piețele financiare rusești au fost destabilizate în 2008 într-o criză absolut majoră și economia mondială n-a suferit.
Sigur că sunt convins că Rusia poate întrerupe lumina într-o țară sau alta.
Sigur că Rusia poate afecta sistemul GPS în țările baltice pentru a împiedica vreme de o zi, două sau câteva ore aterizarea sau decolarea avioanelor.
Însă de aici până la capacitatea Rusiei de a destabiliza economic financiar întreaga lume cred că e cale lungă.
Practic, așa este instaurată Rusia ca o mare putere, hegemonul care vrea să fie, dând credit acestei imagini de mare colos care poate destabiliza, iată întreaga lume.
Da, politica externă a Uniunii Sovietice și a Rusiei s-a dus foarte multă vreme în termeni de imagini și această proiecție a putinismului de succes, cu ruși obscen de bogați cumpărând echipe de fotbal, sute de iahturi, palate, bijuterii care mai de care mai scumpe și obiecte de artă, a fost de fapt și un joc de imagine, pentru că toată această tranziție, fie că vorbim de președintele Elțîm, fie că vorbim despre Putin, nu a reușit să genereze o economie rusească puternică, capabilă să se extindă în absența destabilizării politice.
Întotdeauna cercurile de afaceri rusești și-au extins influența, fiind ajutate de instituțiile de stat și acompaniind această extindere a influenței economice de instaurare a instabilității politice.
Uitându-ne puțin și la front. Dacă Rusia dădea semne că se pregătește de un război generalizat și își construiește întreg sistemul pentru asta, cum arată lucrurile în Ucraina, unde vedem că e o încercare de mobilizare mai mare a oamenilor pentru război și, cu toate acestea, frontul pare din ce în ce mai slăbit?
Sigur că Ucraina are o mare problemă și este cea legată de mobilizare. Mobilizarea nu este o problemă doar logistică și administrativă sau legală. Mobilizarea este și o problemă de psihologie colectivă, ceea ce este foarte important aici.
Cred că un rol esențial în această demobilizare psihologică a oamenilor au avut-o multiplele afaceri de corupție din Ucraina, care au arătat că în spatele tranșeelor sunt foarte mulți care profită și se îmbogățesc de pe urma războiului, traficând arme, traficând ajutor internațional și traficând banii publici sau deturnând banii publici din din Ucraina.
Pe lângă asta, cred că avem de-a face și cu un efect al propagandei rusești.
Propaganda rusească a investit foarte mult în această încercare de demobilizare, în această încercare de destructurare a unității psihologice a ucrainienilor, pentru că și-au dat seama că au pornit de la o premisă greșit în acest război, și anume aceea că sud-estul Ucrainei se va delimita dintr-o dată de vest, ceea ce va face sarcina lor mai ușoară.
Or, ei sunt acum plin efort pe a ajunge la această situație. Cred că un rol la fel de important l-a jucat și discursul Occidentului legat de oboseala războiului, o formulă care pe mine mă scoate din sărite, și de necesitatea păcii, oricare ar fi costurile acestei păci.
Or, în momentul în care ai o astfel de situație politică, apare și deficitul de muniție, deficitul de armament, apar problemele în aprovizionare a armatei.
Dorința oamenilor de a muri apărându-și patria scade proporțional cu acest zgomot de fond.
Cu cât e mai mare zgomotul de fond, cu atât mai mică este dorința oamenilor de a se înrola, cu riscul pierderii vieții în tranșee.
Cred că atunci când președintele Zelenski insistă asupra necesității unor promisiuni ferme care să conțină o dată, un an, are dreptate. Pentru că societatea ucraineană are nevoie de acest orizont, are nevoie de această fundamentare a sacrificiului care i se cere. Pentru că am să vă spun ceva, în caz contrar, dacă Occidentul va pierde bătălia politică, bătălia sentimentală, bătălia emoțională din Ucraina, iar ucrainenii vor resimți asta ca pe o trădare, nu vom face decât să câștigăm niște inamici redutabili la granițele noastre, care împreună cu rușii, se vor întoarce împotriva Occidentului.
Ucraina are nevoie de arme, are nevoie de muniții, are nevoie de sprijin, are nevoie o formulă a păcii pe care să o convină cu toate celelalte puteri credibile, inclusiv cu China.
Și aici nu fac decât să laud inițiativa extrem de rafinată a președintelui Macron, care, în întâlnirea cu președintele Chinei, a cerut o colaborare, o acordare a pozițiilor cu China, ceea ce înseamnă că Bejingul este o putere credibilă în chestiunea legată de orizont, de Orientul Mijlociu și de Ucraina, trăgând astfel preșul de sub picioarele lui Putin.
Nu întâmplător Putin a cerut aceste manevre cu armament practic nuclear, tocmai în timpul turneului european al președintelui chinez.
Care ar putea să ia o turnură pro-Rusia, așa cum s-ar fi vrut la Budapesta, de pildă sau nu.
Exact. Or, China este și ea la cumpărături, a ieșit la cumpărături. China nu a venit în Europa pentru a-și promova neapărat o viziune, China este pur și simplu ieșită la cumpărături, dacă are ce cumpăra, dacă are ce vinde. Este o chestiune care ține și de capacitatea liderilor europeni de a cointeresa China.
Nu e prima dată când Occidentul ar putea considera frecventabil un autocrat, doar pentru pentru a opri alt autocrat, și anume Putin.
Întotdeauna cred că va trebui să alegem între răul cel mai mare și cel mai mic. Dacă mă întrebați pe mine, din perspectivă istorică, China este răul cel mai mare. Problema este că, pentru a ajunge să te confrunți cu răul cel mai mare, trebuie să treci de răul imediat care este capabil să producă ravagii imediate.
Deci, din acest punct de vedere, spre deosebire de Rusia, care în bună măsură s-a retras din comerțul internațional fără ca acest lucru să afecteze fundamental comerțul internațional, China este o țară intens și solid ancorată în comerțul internațional.
Măsurile multor economii occidentale de a-și readuce în țară capacități importante de producție au avut un efect economic sensibil asupra Chinei. Și China a înțeles că n-a venit încă vremea să conteste de o manieră contondentă hegemonia politică americană. China, pur și simplu, în momentul de față, încearcă să negocieze de pe poziții de egalitate, însă spre deosebire de Putin, are și alte argumente, cu excepția celui nuclear.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech