Masca invincibilității lui Vladimir Putin alunecă din ce în ce mai mult și, în cele din urmă, acest lucru va conta. Dezamăgirea provocată de această tragedie nu va fi iertată sau uitată.
De fiecare dată când Vladimir Putin are o problemă, se pune aceeași întrebare: va face vreo diferență?
Atacul terorist de la sala de spectacole Crocus City, de lângă Moscova, este una dintre cele mai mari crize pe care Putin le-a înfruntat în cei 25 de ani ai regimului său. Fără îndoială, liderul de Kremlin, în calitate de șef de stat al Rusiei și șef general al forțelor sale de securitate, poartă responsabilitatea finală pentru acest eșec catastrofal. Într-un sistem politic normal, ar fi de așteptat demisia lui, scrie Simon Tisdall într-un articol publicat de The Guardian.
Dictatura lui Putin a eviscerat controalele și echilibrele din societatea rusă, eliminând mijloacele de control independent. Orice apel către el de a-și asuma responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat abia ar fi auzit, darămite luat în seamă. Cu toate acestea, poporul rus, deși indus cronic în eroare și dezinformat sistematic, nu este prost.
Când sângele răzbate pe străzi, iar întreaga națiune este în doliu, nu mai poate fi ascuns faptul că "mitul supermanului Putin" a fost spulberat.
Se estimează că regimul de la Kremlin a cheltuit peste un miliard de euro pe un sistem de "control al informației", adică pe minciuni și propagandă care să-i asigure lui Putin victoria recentă la alegerile prezidențiale.
În plus, au crescut de 20 de ori cheltuielile statului cu Internetul și media. Toate acestea pentru un singur obiectiv: să-l înfățișeze pe Putin ca pe un țar invincibil, indispensabil, care apără Mama Rusie de dușmani.
Și, totuși, vineri, patru indivizi înarmați au demolat acest mit într-un act anarhic de violență fără milă. Atacatorii n-au întâmpinat nicio rezistență armată, victimele nu au fost avertizate și nici protejate, iar tot aparatul de securitate rus nu a reușit să oprească măcelărirea unor oameni nevinovați.
Chiar și într-o societate atât de controlată cum e cea rusă, această neglijență letală nu va fi uitată sau nepedepsită.
Aceasta e problema lui Putin și denotă o altă slăbiciune fundamentală în poziția sa personală și politică: el e atât de îndepărtat, atât de izolat de realitățile cotidiene ale Rusiei, încât își crede propriile naraţiuni false. În ciuda videoclipurilor explicite publicate online de Statul Islamic, care a recunoscut că a comis atacul, Putin persistă în a da vina pe "naziștii" ucraineni. Acest lucru nu este doar cinic. Este psihotic dincolo de limite, notează autorul.
Nu există nicio dovadă care să susțină această calomnie, negată cu înverșunare la Kiev. Totuși, nu-i o surpriză: teoriile conspirației sunt acțiunile preferate ale lui Putin.
E de așteptat ca acum, nemulțumit de recenta ucidere a criticului principal al regimului Alexei Navalnîi, Kremlinul să exploateze atacul pentru a suprima în continuare disidența internă, pentru a extinde controalele politice, a escalada războiul din Ucraina și chiar a ordona o mobilizare în masă.
Dacă Putin e incapabil să spună, sau măcar să accepte, diferența dintre realitate și aievea, acest lucru se întâmplă pentru că el se sprijină pe un edificiu clădit din minciuni. Puterea și președinția lui se bazează pe minciuni sistemice, livrate zilnic unei națiuni captive la o scară epică. Contractul social între Putin și oameni prevede că el oferă securitate și ei oferă sprijin. Totuși, aceasta este cea mai mare minciună dintre toate.
Putin nu dă nici două ruble pe securitatea și bunăstarea rușilor obișnuiți. La Crocus City s-a văzut marea minciună. În timp ce oameni inocenți mureau sau se zvârcoleau în agonie, Putin s-a furișat în tăcere, a stat în umbră și a plănuit timp de 19 ore cum să se ferească mai bine de consecințele dezastrului.
Insuficiența lui egoistă și expresia lui rece și-au făcut din nou apariția. Să ne amintim de încercările lui chinuite de a ignora dezastrul submarinului Kursk din 2000 și măcelul pe care l-a supravegheat în timpul celui de-al doilea asediu al Groznîului. Cel mai recent, el a condus cea mai stupidă gafă geostrategică a timpurilor moderne – invazia ineptă a Ucrainei – având ca efect pierderi în masă pentru Rusia. Lui pur și simplu nu-i pasă.
Pentru Putin, totul este doar despre el, despre nesiguranța lui, despre nevoia lui de putere absolută, de control total, despre iluziile sale despre grandoarea imperială rusă reînviată. Niciodată nu este despre alții, darămite despre "popor".
Daunele pe care le-au adus Rusiei războiul lui Putin și impasul cu Occidentul, în ceea ce privește viețile, bogăția și reputația țării, sunt incalculabile. Cu toate acestea, este obsesia lui permanentă - tot ceea ce gândește și face pare legat de asta. Când a vorbit după alegerile din această lună, Putin a promis încă o dată că va face din asta principalul obiectiv. De ce? Pentru că, în adâncul inimii lui zbârcite și seci, știe că a fost o greșeală teribilă, scrie autorul.
Cei mai mulți ruși, desigur, nu împărtășesc obsesia lui Putin. În schimb, ei văd, cu o claritate din ce în ce mai mare, răul pe care războiul lui îl face familiilor lor, standardelor lor de trai, libertăților lor în scădere, siguranței lor personale.
Sondajele manipulate de regim sunt înșelătoare. Mulți ruși vor să se termine. Tăcerea lor nu-i un consimțământ și nici nu înseamnă aprobare. E înrădăcinată în frică.
Putin e vulnerabil. Ar fi trebuit să prevadă atacul terorist, dar aroganța și complezența l-au orbit. Când Statele Unite au împărtășit cu generozitate un avertisment explicit despre un complot iminent, l-a respins, socotindu-l un truc de dezinformare. Când serviciile de securitate ar fi trebuit să-i urmărească militanţii islamişti, îi hărţuiau pe oponenţi, jurnalişti şi homosexuali, la ordinul lui.
Putin a reclădit statul rus după chipul și asemănarea sa: brutal, incompetent, ignorant, suspicios, delirant și izolat. Și ca și el, acest stat e fundamental slab. Treptat, pe măsură ce o calamitate îi urmează alteia, strânsoarea îi slăbește, autoritatea se pierde și teama de el se risipește. Oroarea de la Crocus City va accelera acest proces și va face o diferență, conchide autorul.