Averea din România a fraților Tate - mașini, bani, ceasuri de lux - a intrat în administrarea statului român

Averea din România a fraților Tate - mașini, bani, ceasuri de lux - a intrat în administrarea statului român

Averea din România a fraților Tate a intrat în administrarea statului român prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Valoarea totală este de peste 3,6 milioane de euro.

ANABI, din dispoziția procurorilor DIICOT, a anunțat că „a preluat în administrare 29 de bunuri mobile (autovehicule şi ceasuri de lux), precum şi mai multe sume de bani, în lei, euro, lire sterline şi dolari SUA.

Valoarea totală a bunurilor şi a sumelor de bani preluate în administrare de către ANABI, în acest caz, este estimată la aproximativ 18 milioane lei (3.636.000 Euro).

ADVERTISING

Surse judiciare au precizat că este vorba despre averea fraților Tristan și Andrew Tate.

Autoritățile din România au început sâmbătă să ridice mașinile de lux confiscate în cadrul unei anchete penale privind presupusul trafic de persoane care a dus la arestarea fraților Tristan și Andrew Tate.

Procurorii români de combatere a crimei organizate i-au reținut pe frații Tate și pe două suspecte din România la 29 decembrie, fiind acuzați de formarea unui grup infracțional organizat pentru a exploata sexual șase femei. Aceștia au negat că ar fi comis vreo infracțiune.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Un reporter Reuters a văzut mai multe mașini, printre care un Rolls-Royce, un BMW și un Mercedes-Benz, care au fost luate din complexul Tate de la periferia capitalei, București, pentru a fi transportate la un depozit.

Cum arată bolizii de lux sechestrați de Poliție de la frații Tate (Galerie foto)

ANABI gestionează toate sumele de bani indisponibilizate în proceduri penale şi administrează bunuri mobile cu valori de peste 15.000 Euro. De asemenea, pe întreaga durată a procesului penal, cu acordul sau la cererea proprietarilor ori cu încuviințarea instanței, ANABI poate valorifica bunurile mobile indisponibilizate, prin licitaţii publice online.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇