Aurescu trimite acasă 40 de ruși. MAE a anunțat Moscova să-și reducă drastic personalul din România UPDATE Reacția Kremlinului

Aurescu trimite acasă 40 de ruși. MAE a anunțat Moscova să-și reducă drastic personalul din România <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Reacția Kremlinului

Bogdan Aurescu a decis să reducă drastic personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România.

MAE arată că Rusia trebuie să trimită 40 de oameni înapoi la Moscova.

Mai exact, Rusia trebuie să îşi reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii - 21 de diplomat şi 30 de personal tehnico-administrativ. Dintre acestea, însă, ca personal aflat efectiv la post în ţara noastră trebuie să plece 40 de persoane - adică 11 diplomaţi şi 29 aparţinând personalului tehnico-administrativ.

”Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost informat astăzi, 8 iunie 2023, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, asupra deciziei autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă”, se arată în comunicatul MAE.

ADVERTISING

Practic, prin decizia MAE de azi, personalul se reduce la mai puţin de jumătate faţă de prezent.

”Alegerea posturilor ce vor fi reduse şi a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparţine (în această fază) Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ).

Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%”, explică MAE.

Sursa citată adaugă că această măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice: "În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauza."

ADVERTISING

MAE spune că această decizie "reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei".

Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române.

”În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în ţara noastră”, avertizează MAE. 

ADVERTISING

UPDATE: Reacția Rusiei

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a reacţionat la solicitarea MAE român şi a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”.

„Rusia va răspunde în consecinţă”, a transmis MAE rus, într-o declaraţie de presă citată de către APA, agenţia de presă din Azerbaidjan.

Decizia de azi vine în contextul în care ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a spus marți, într-o conferință de presă, că autorităţile române nu sunt atât de dure în relaţiile cu Rusia ca alte state membre NATO şi că, din punctul de vedere al Moscovei, România rămâne o uşă întredeschisă pentru relaţii în viitor. 

Când a fost întrebat despre nivelul relațiilor bilaterale, ambasadorul rus a fost nevoit să recunoască: „Aproape nu există”.

Valeri Kuzmin a adăugat, totuși, că relaţiile dintre București și Moscova sunt mai corecte decât cu alte state NATO: „Noi vedem aceasta. România poate considera că şi Rusia va respecta Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice”.

Amintim că în februarie tot MAE a decis ca activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din România să fie suspendată. Suspendarea activităţii Centrului va avea loc până cel târziu la 20 august 2023, dată până la care trebuie finalizate procedurile administrative implicate de această măsură.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇