Atac al Statului Islamic în Irak, soldat cu 11 morți

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, marţi seară, în Irak, într-un atac atribuit grupării Stat Islamic contra unui sat din estul ţării, au anunţat surse de securitate.

Atacul a vizat satul Al-Rachad din provincia Diyala, făcând „11 morţi şi 13 răniţi”, a precizat sursa de securitate în provincie, conform AFP.

O a doua sursă, care a spus că sunt civili printre victime, a relatat că acest atac cu arme de calibru mic a vizat un sat care are printre locuitori numeroşi membri ai forţelor de securitate. Zona a fost izolată şi au fost trimise întăriri pentru căutări.

ADVERTISING

Locuitorii satului sunt în principal din tribul Bani Tamim, căruia îi aparţine guvernatorul provinciei, au subliniat cele două surse.

După o ascensiune fulgerătoare în 2014, în Irak şi în Siria şi după cucerirea de teritorii vaste, gruparea Stat Islamic şi-a văzut „califatul” clătinându-se sub impactul ofensivelor succesive din aceste două ţări.

Irakul a proclamat victoria contra jihadiştilor la sfârşitul lui 2017 şi organizaţia a fost înfrântă în Siria, în 2019. Dar jihadiştii rămân o ameninţare şi continuă să comită atentate în cele două ţări. La începutul lui septembrie, 13 membri ai Poliţiei federale irakiene au fost ucişi într-un atac la punctul de control din apropiere de Kirkuk (nord).

ADVERTISING

În prezent, gruparea Stat Islamic „menţine o prezenţă în mare măsură clandestină în Irak şi Siria şi conduce o insurgenţă susţinută de ambele părţi ale graniţei dintre cele două ţări", potrivit unui raport ONU publicat la începutul anului 2021.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇