Arestul la domiciliu pentru frații Tate, prelungit cu 30 de zile

Arestul la domiciliu pentru frații Tate, prelungit cu 30 de zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tribunalul Bucureşti a prelungit, vineri, arestul la domiciliu pentru fraţii Tate cu încă 30 de zile. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar.

Fraţii Tate au fost reţinuţi şi, ulterior, arestaţi, după ce în 29 decembrie au avut loc cinci percheziţii, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la locuinţele deţinute de ei, dar şi de cele două complice ale lor. Ulterior, la începutul lui ianuarie, au avut loc alte 7 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova în dosarul în care ei sunt cercetaţi.

ADVERTISING

”În fapt, cele 4 persoane bănuite (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Persoanele vătămate ar fi fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, preciza IGPR.

ADVERTISING

Şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat au fost identificate.

”Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată ar fi fost constrânsă, în două ocazii diferite, de o persoană prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale. Au fost descoperite 11 autoturisme de lux, deţinute sau utilizate de persoanele bănuite. Cele 4 persoane bănuite au fost reţinute, ulterior fiind arestate preventiv”, menţiona sursa citată.

ADVERTISING

Fraţii Tristan şi Andrew Tate au fost eliberaţi din arestul preventiv, la sfârşitul lunii martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, fiind înlocuită această măsură cu arestul la domiciliu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇