Angajații de la metrou amenință iar cu greva: N-avem nici măcar apă

Angajații de la metrou amenință iar cu greva: N-avem nici măcar apă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Salariații de la metrou amenință din nou cu greva. Preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon, a declarat că perioada de negociere cu administraţia Metrorex pentru contractul colectiv de muncă a fost prelungită până pe 14 octombrie, inclusiv.

Dacă nu vor fi găsite soluţii, va continua lupta sindicală şi se va ajunge şi la declanşarea grevei a spus Marian Artimon.

"Am mai dat o şansă administraţiei şi am decis prelungirea perioadei de negocieri cu încă două săptămâni, de la 1 la 14 octombrie, inclusiv. Dacă nu vom găsi soluţii în baza statutului şi în baza legii, vom continua ceea ce înseamnă lupta sindicală şi anume pichetări, mitinguri de protest, conciliere, mediere.

ADVERTISING

Dacă nu găsim soluţia, vom ajunge şi la grevă (…) Toată lumea trăieşte cu impresia că oamenii de la metrou doar vor. Nu vor nimic. Acum, oamenii de la metrou negociază contractul colectiv de muncă şi se luptă să îşi menţină drepturile câştigate din anii anteriori. E ceva paradoxal, adică noi astăzi nu negociem să câştigăm, ci să ne menţinem nivelul de trai (…)

Angajatorul este obligat să asigure condiţii de muncă decente. Prima condiţie este un aer respirabil… N-avem nici măcar apă. Din păcate, reţeaua de metrou îşi foloseşte puţurile de mare adâncime pentru a-şi furniza apa, dar apa este declarată nepotabilă", a spus Artimon.

ADVERTISING

Acesta a adăugat că, în 2024, USLM a executat silit Metrorex, dar fără ca drepturile salariale ale angajaţilor să fie afectate.

"De ce am ajuns la această măsură drastică. Exista riscul ca metroul să blocheze conturile, astfel încât salariaţii să nu-şi primească salariile. Dar am făcut în aşa fel executarea ca salariaţii să nu simtă acest lucru. Deşi am câştigat în instanţă de un an de zile anumite procese cu drepturile salariaţilor, conducerea Metrorex a refuzat să le plătească, în speranţa că vom uita de ele. Nu putem să uităm de banii salariaţilor (…) Avem mii de procese cu Metrorex, ceea ce arată foarte clar că nu există un dialog social", a subliniat Marian Artimon.

ADVERTISING

Şeful USLM a precizat, totodată, că salariaţii nu sunt informaţi asupra legilor şi că "fiecare se ascunde după o lege pe care nu o aduce la cunoştinţă şi de aia suntem într-un moment destul de critic, care poate duce la un conflict de muncă general, care poate bloca în totalitate activitatea metroului".

Pe data de 4 aprilie 2024, angajaţii Metrorex, membri ai USLM, au pichetat sediul Guvernului, nemultumiţi în principal de deficitul de personal şi eliminarea tichetelor de masă pentru angajaţii cu un venit net de peste 8.000 lei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇