IPJ Brăila face verificări după ce Sindicatul Polițiștilor din România “Diamantul” a publicat mai multe imagini cu doi copii în sediul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS).
Unul dintre ei a fost fotografiat în timp ce stătea lângă două cutii de lemn în care se aflau încărcătoare pentru pistoale-mitralieră. Mai mult, pe masă erau și două serviete de plastic pentru arme de calibru mic.
Vitalie Josanu, președintele Sindicatului “Diamantul”, a precizat pentru DEBRAILA.ro că fotografiile au fost realizate în acest an și că ar fi vorba de copiii șefului Serviciului de Acțiuni Speciale.
“Juniorul are în față două cutii de muniție. Ne surprinde că nimeni nu a cerut și restul fotografiilor despre care am spus că le avem. De regulă, se lucrează pe stilul “batista pe țambal”, se depun eforturi să salveze șeful”, a declarat președintele sindicatului.
La conducerea Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila se află comisarul-șef Daniel Cristian Avram.
“O sursă ce s-a vrut a rămâne deplin anonimă – și noi nu am avut nici un minim interes să-i aflăm identitatea (asta pentru colegii noștri scrupuloși de la Control Intern, care deschid ochii doar la comandă) – ne-a plasat un întreg material probatoriu legat de producerea continuată a unor grave incidente de securitate, chiar de ‘mnealui, distinsul Șef C’ Așa Vreau Eu. (…)
Vedem deja cum copiluții trag de fiare, fac conducere preventivă, aproape sunt rastelurile cu armament, muniție. Se vede că IPJ Brăila încă nu le-a găsit un alt loc sau poate – cine știe – dragii de ei au deprins deja mânuirea armamentului și nu mai prezintă nici un pericol.
Acum, noi prezentăm doar câteva dintre ZECILE de fotografii și materiale înregistrate, ca să nu fim banuiți cumva de vorbe aiurea. Restul, trimitem noi unde trebuie, în speranța că nu va mai fi nevoie să redeschidem povestea cu noi detalii, în caz că Biroul Control Intern ar încerca să ne ia de fazani”, se arată pe site-ul Sindicatului Polițiștilor din România “Diamantul”.