Anchetă la Londra după mai mult de 10 ani: Trupele de elită SAS, acuzate că au executat fără motiv 80 de afgani

Anchetă la Londra după mai mult de 10 ani: Trupele de elită SAS, acuzate că au executat fără motiv 80 de afgani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O anchetă publică începe luni la Londra şi vizează forţelor speciale britanice (SAS), care ar fi ucis nejustificat 80 de afgani.

Mansour Aziz, ai cărui frate şi cumnată au fost împuşcaţi mortal în timp ce dormeau de către SAS în timpul unui raid nocturn pe 6 august 2012, a declarat că speră că ancheta va stabili de ce casa sa a fost vizată.

Doi dintre copiii lor au fost, de asemenea, împuşcaţi, iar Aziz spune că el şi membrii supravieţuitori ai familiei vor "să ştie adevărul", relatează The Guardian.

ADVERTISING

Leigh Day, firma care îl reprezintă pe Aziz şi pe familiile altor victime, a declarat că, deşi au existat la momentul respectiv ştiri despre civili ucişi sau răniţi, încă nu este clar dacă incidentul a fost investigat pe plan intern de către SAS, comandat pe atunci de generalul Sir Mark Carleton-Smith, sau de către Poliţia Militară Regală.

Afganii au fost găsiţi morţi în casele lor sau în apropierea acestora, în urma raidurilor nocturne ale SAS. Faptele s-ar fi petrecut după ce, fiind separaţi de familiile lor de către soldaţii britanici, afganii şi-ar fi fabricat arme. În cinci incidente, avocaţii care reprezintă victimele spun că numărul celor împuşcaţi mortal a depăşit numărul armelor găsite.

ADVERTISING

În ciuda numeroaselor îngrijorări cu privire la aceste incidente, ancheta publică a fost aprobată abia la sfârşitul anului trecut, după ani de contestaţii juridice şi jurnalism de investigaţie, într-o perioadă în care unii miniştri conservatori au încercat să respingă acuzaţiile, scrie The Guardian.

Ministerul Apărării s-a angajat pe deplin să sprijine ancheta, care a fost aprobată în decembrie anul trecut de către secretarul Apărării de atunci, Ben Wallace.

Procedurile de revizuire judiciară au fost iniţiate de familiile Saifullah şi Noorzai în 2019 şi 2020. Acestea au susţinut că moartea rudelor lor a fost o consecinţă a unei politici de execuţii extrajudiciare care a fost ulterior muşamalizată de SAS şi de Guvern.

ADVERTISING

Patru membri ai familiei Saifullah au fost ucişi în timpul unui raid nocturn pe 16 februarie 2011. La o zi după ce membrii familiei au fost ucişi, un sergent major din SAS a descris episodul într-un email ca fiind "cel mai recent masacru", sugerând că nu a fost un incident izolat.

Ancheta va începe cu trei zile de declaraţii de deschidere, dar mare parte se va desfăşura fără prezenţa publicului sau a presei, pentru că autorităţile nu vor să dezvăluie identităţile şi tehnicile SAS.

Ministerul Apărării (MoD) nu va recunoaşte implicarea SAS, chiar dacă ancheta se concentrează pe acuzaţiile de masacre comise de trupele speciale care au operat în provincia Helmand între 2010 şi 2013, precizează The Guardian.

Deşi se aşteaptă ca audierile să se desfăşoare timp de câteva luni, judecătorul sau personalul său juridic nu intenţionează să viziteze Afganistanul, care se află sub conducerea talibanilor după retragerea occidentală din august 2021.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇