Anchetă extinsă la Inspectoratul pentru Control Rutier Cluj: Sunt vizați de DNA alți cinci inspectori și un viceprimar

Anchetă extinsă la Inspectoratul pentru Control Rutier Cluj: Sunt vizați de DNA alți cinci inspectori și un viceprimar

Alţi doi inspectori de trafic rutier de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj au fost reţinuţi de DNA, în dosarul în care este anchetat şi şeful instituţiei, pentru ”protecţia” asigurată mai multor firme de transport de marfă. Alţi trei inspectori de la ISCTR Cluj şi viceprimarul unei comune din Bihor sunt cercetaţi sub control judiciar în acest caz.

DNA precizează joi care sunt acuzaţiile:

  • Ioan Orha, inspector de trafic rutier în cadrul ISCTR Cluj - abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, luare de mită în formă continuată
  • Cristin Viorel Ţepele, inspector de trafic rutier în cadrul ISCTR Cluj - luare de mită, în formă continuată.
ADVERTISING

Aceştia doi sunt şi reţinuţi.

  • Sorin Gelu Baicu, Mircea Mihai Pop şi Vasile Şofron, toţi trei inspectori de trafic rutier la ISCTR Cluj - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, săvârşite în formă simplă sau continuată
  • Florin Mădălin Popovici, viceprimar al comunei Sârbi, judeţul Bihor - dare de mită, complicitate la dare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
ADVERTISING

”Infracţiunile reţinute în sarcina celor cinci inspectori de trafic rutier ar fi fost comise tot în legătură cu «protecţia» asigurată mai multor societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care aceştia urmau să le desfăşoare şi nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depăşirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenţei de transport etc.)”, explică DNA.

ADVERTISING

În plus, în lunile august 2021 şi noiembrie 2022, pentru aceste “servicii”, Ţepele ar fi primit de la un om de afaceri şi de la inculpatul Popovici, care ar fi administrat în fapt o firmă de transport mărfuri, materiale de construcţii în valoare de 2.856 de lei şi echivalentul în lei al sumei de 5.000 de euro.

Amintim că miercuri şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, Bogdan Ştedan Durlea, a fost reţinut de procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu. Totodată, a fost reţinut un inspector de trafic rutier din cadrul instituţiei.

Iată şi reacţia ministrului Grindeanu: Nu-l cunosc, nu l-am pus eu, nu răspund eu!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇